un hoț a intrat într-o casă din sibiu și a furat 6.000 de lei - polițiștii l-au reținut
foto: arhivă

La începutul lunii mai, un hoț a intrat într-o casă din Sibiu și a furat 6.000 de lei. Omul a crezut că a dat lovitura și că va scăpa nepedepsit însă, în cursul zilei de miercuri, el a fost reținut. 

un hoț a intrat într-o casă din sibiu și a furat 6.000 de lei - polițiștii l-au reținut

„La data de 7 iunie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 32 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În fapt, bărbatul este bănuit că, în cursul zilei de 6 mai, ar fi pătruns fără drept într-un imobil de pe raza municipiului Sibiu, de unde ar fi sustras suma de 6.000 de lei.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii sibianului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente pentru aplicarea unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a persoanei în cauză.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică