șofer din dârlos, drogat la volan pe strada rahovei din sibiu
foto: arhivă

Un șofer în vârstă de 34 de ani a fost depistat conducând drogat pe o stradă din municipiul Sibiu. Bărbatul are acum dosar penal. 

„La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 19,30, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu l-au testat cu aparatul Drugtest pe șoferul unui autoturism condus pe strada Rahovei, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Dârlos”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Întrucât rezultatul a fost unul pozitiv la substanța THC-5, canabis, conducătorul auto a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism. Astfel, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Ultima oră

Comentariul meu