Reacția primăriei referitoare la pista de biciclete de pe podul de pe șoseaua Alba Iulia - „Respectă standardele tehnice”
Mai mulți sibieni s-au plâns de pista de biciclete de pe podul peste Cibin de pe șoseaua Alba Iulia. Aceștia au susținut că lățimea pistei este prea mică, însă Primăria ne-a transmis că aceasta îndeplinesc standardele tehnice din domeniu. 
Primăria Sibiu a răspuns solicitării înaintată de Ora de Sibiu și a transmis că pistele pentru biciclete de pe ambele părți ale podului respectă standardele tehnice în domeniu, fiind proiectate de o firmă specializată – SC Planexe Design SRL București.
„În ceea ce privește partea din aval a podului, acesta a fost doar reabilitată, nu reconstruită. Prin urmare, s-a păstrat structura de rezistență inițială, zona pentru pista de biciclete și trotuarele fiind extinse cu 1.05 m, maximul de consolă permis din calculele structurii de rezistență. Sub întreaga zonă de trotuare și piste de biciclete a fost amplasată tubulatură pentru cablaj metropolitan, de unde a reieșit această cotă a pistei și a trotuarelor” au transmis reprezentanții.
Pe partea din amonte, pista pentru biciclete respectă standardul de 1 metru lățime, fiind destinată deplasării într-un singur sens de mers. Aceasta are aceeași cotă ca și carosabilul, astfel încât în rosturile podului să fie continue și deschise. „Trotuarul este mai înalt din cauza infrastructurii pentru cablaj metropolitan care este pozată în structura acestuia” a mai transmis sursa citată.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică