Turistul decedat pe crestele munților Făgăraș a fost preluat de un elicopter SMURD, cu ajutorul salvamontiștilor sibieni, după mai multe ore de intervenție dificilă. Din cauza condițiilor meteorologice neprielnice, echipajul nu a putut să pătrundă în zona în care se afla trupul bărbatului. Omul avea 48 de ani și era din municipiul Sibiu. Se pare că decesul ar fi survenit în urmă cu mai multe zile.
Salvamontiștii sibieni s-au mobilizat, luni dimineața, pentru a recupera trupul neînsuflețit al unui bărbat, în vârstă de 48 de ani, din vârful Puha din munții Făgăraș. Cincisprezece salvatori montani au participat la intervenție.
A fost solicitat inclusiv elicopterul SMURD pentru transportarea bărbatului însă, în cursul dimineții, din cauza plafonului de nori, pătrunderea în zonă a fost imposibilă, astfel că salvamontiștii au pornit pe jos spre locul indicat.
Ulterior, un salvator montan a fost inserat la aproximativ 15 minute distanță de persoana decedată, iar apoi au fost aduși aici alți doi salvamontiști. Împreună, aceștia au transportat victima până sub plafonul de nori, de unde aceasta a fost troliată la elicopter.
Sabin Cornoiu, șeful Salvamont România, a declarat pentru Digi24 că bărbatul a decedat în urmă cu mai multe zile. „E deja în stare de putrefacție”, a spus acesta. Omul era din Sibiu.