dirijorul cristian lupeș s-a întâlnit cu charles al iii-lea - managerul filarmonicii sibiu, invitat la întâmpinarea regelui
Sursa: cristianlupes.ro

Regele Charles al III-lea se află în prima vizită în România după încoronare. Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu a fost invitat să îl întâlnească. Aceștia s-au mai întâlnit acum un an, când regele a venit în vizită la Sibiu. 

dirijorul cristian lupeș s-a întâlnit cu charles al iii-lea - managerul filarmonicii sibiu, invitat la întâmpinarea regelui
„Dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii, a fost invitat să participe la întâmpinarea Regelui Charles al III-lea de către președintele Klaus Iohannis, la Cotroceni, după primirea caldă de anul trecut, când înaltul oaspete ne-a onorat cu o vizită la Filarmonica de Stat Sibiu” au transmis reprezentanții Filarmonicii.
Prima vizită a unui monarh britanic în țara noastră și prima vizită internațională a Regelui Charles al III-lea după încoronare constituie un moment istoric, la care a luat parte și Cristian Lupeș. După intonarea imnurilor de stat, fotografia oficială și convorbirile private, a urmat recepția cu reprezentanți ai autorităților, membri ai comunitații civile, ai Corpului Diplomatic și ai clerului. Lumea muzicală a fost reprezentată de Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu, și Daniel Jinga, managerul Operei Naționale din București.
dirijorul cristian lupeș s-a întâlnit cu charles al iii-lea - managerul filarmonicii sibiu, invitat la întâmpinarea regelui
Sursă foto: Filarmonica de Stat Sibiu
„M-am simțit deosebit de emoționat și mândru să fiu ambasadorul sibienilor  la cel mai înalt nivel. Mai presus de toate, sunt impresionat că, în dialogul pe care l-am purtat cu Regele Charles al III-lea, a evocat călduros ziua de 30 mai 2022, când Filarmonica de Stat Sibiu a organizat primirea Majestății Sale la conferința internațională THINKFOREST pentru lansarea celui mai mare proiect transnaţional de reîmpădurire din Europa. De asemenea, Regele și-a amintit cu plăcere discuția din biroul meu, despre Wagner și Enescu, dar și despre bogata activitate a Filarmonicii, fapt care mă încredințează că dorința noastră de a transforma Filarmonica sibiană într-un etalon de diplomație culturală are șanse de a deveni realitate. Nu în ultimul rând, șeful serviciului care asigură securitatea regelui a transmis salutări echipei Filarmonicii și în special directorului tehnic, domnul Remus Rus, care s-a implicat în toate detaliile organizatorice ale vizitei de anul trecut”, a precizat Cristian Lupeș.
Recepția oferită de șeful statului i-a oferit managerului Cristian Lupeș și prilejul de a vorbi despre proiectele viitoare cu premierul Nicolae Ciucă și E.S. Kathleen Kavalec, ambasadorul SUA, în contextul în care Filarmonica de Stat Sibiu va organiza, la începutul lunii iulie, cea de-a XX-a ediție a Zilelor Muzicale Româno-Americane.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică