biserica din fântânele va fi reabilitată - ambulanța pentru monumente - transilvania sud caută voluntari
Sursă foto: Facebook/Ambulanța pentru Monumente - Transilvania Sud
Ambulanța pentru Monumente – Transilvania Sud are nevoie de voluntari pentru reabilitarea bisericii din Fântânele. Activitatea va avea loc între 4 și 18 iunie, iar toți cei care vor să ajute sunt așteptați la cea de-a 5-a intervenție de anul acesta. 
Situat foarte aproape de Sibiel, în Mărginimea Sibiului, satul Fântânele este de un pitoresc aparte prin porțile din lemn și casele înșiruite, unele din lemn, altele din zidărie, așezate de o parte și de alta a străduțelor înguste pavate cu piatră de râu. Construită din piatră și cărămidă în a doua jumătate a sec. XVIII, biserica „Sfântul Nicolae” este așezată pe cel mai înalt punct din localitate, urcarea la ea făcându-se printr-o scară acoperită.
biserica din fântânele va fi reabilitată - ambulanța pentru monumente - transilvania sud caută voluntari
Sursă foto: Facebook/Ambulanța pentru Monumente – Transilvania Sud
„Dacă vă place să descoperiți locuri noi, să învățați mai multe despre patrimoniul construit (şi nu numai) şi să petreceți timp de calitate în timp ce oferiți o mână de ajutor, vă invităm alături de noi. Mai avem 10 locuri disponibile pentru oricine e interesat!” au transmis organizatorii pe pagina de Facebook.
Intervenția va avea loc în perioada 4-18 iunie, iar lucrările vor consta în refacerea învelitorii degradate cu țiglă tradițională de tip solzi. Se va păstra țigla existentă, piesele degradate fiind înlocuite. Mai multe detalii se pot găsi aici.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică