Ziua Națională a Adopției sărbătorită la Biblioteca Astra - Peste 20 de copii și-au găsit familie în 2022

Ziua Națională a Adopției a fost marcată și la Sibiu. Biblioteca Astra a fost gazda evenimentului dedicat acestei zile. 

Ziua de 2 iunie este marcată ca fiind „Ziua Națională a Adopției”. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu a susținut un un eveniment în corpul B al Bibliotecii Astra intitulat „Călătorie în Lumea Adopției”.

„Adopția este cea mai dorită formă de protecție a unui copil abandonat și este singura care îi poate oferi șansa la o dezvoltare armonioasă, în sânul unei familii care să îl iubească și care să îl sprijine constant în îndeplinirea visurilor pe care orice copil le are” au transmis reprezentanții DGASPC Sibiu pe pagina de Facebook.

La finalul anului 2022, DGASPC Sibiu a reușit prin activitățile sale pentru:
– 61 copii deschiderea procedurii adopției;
– 215 copii demararea procedurii de potrivire (inițială şi practică) copil-persoană/familie adoptatoare;
– 22 copii încredințarea în vederea adopției;
– 22 copii încuviințarea adopției de instanța judecătorească;
– 49 copii monitorizarea postadopție- trimestrială.

„La data de 31 mai 2023, 163 de copii cu vârsta între 0-18 ani, erau declarați adoptabili, iar adoptatori/familii adoptatoare în așteptare erau 31. Anul acesta ne bucurăm că am reușit încuviințarea adopției pentru 6 copii, care în prezent sunt fericiți alături de noii părinți” au mai transmis sursa citată.

Citește și: Mai puține adopții la Sibiu – Anul trecut doar 22 de „suflete” și-au găsit o familie

Ultima oră

Comentariul meu

Publică