O femeie în vârstă de 35 de ani a fost transportată de urgență la spital în Sibiu după ce, în cursul după-amiezii zilei de vineri, a alunecat pe zăpadă, într-o porțiune abruptă, din zona Bâlea Lac. Ea a fost adusă la până la ambulanță de către salvamontiști.
Femeia a alunecat pe zăpadă, în zona Șaua Capra, pe o porțiune abruptă, și s-a lovit. Ea a primit primul ajutor de la salvamontiști.
„SPJ Salvamont Sibiu a intervenit pentru acordarea de prim ajutor și transport până la ambulanță, unei victime de sex feminin în vârstă de 35 de ani care a alunecat pe zăpadă, din Șaua Capra (Bâlea Lac)”, spune Dan Popescu, șeful Salvamont Sibiu.
Victima a suferit mai multe contuzii și o plagă la nivelul membrului superior. Ea a fost predată unei ambulanțe SAJ și transportată la UPU Sibiu.