Există proiectul unei legi care să le interzică echipelor care intră în insolvență să mai participe în competiția pe care o organizează LPF. Astfel de societăți ar mai putea funcționa maximum în ”B”. Senatul a votat deja o altă modificare a ”Legii insolvenței”, astfel încât fotbaliștii să fie considerați și ei salariați și să nu mai piardă banii
Sportivii nu vor mai fi primii care pierd bani atunci când angajatorii lor apelează la insolvență. Senatul a votat o modificare a „Legii insolvenței” astfel încât ei să fie încadrați la capitolul creditorilor salariați, chiar dacă nu au contracte de muncă, ci au contracte de activitate sportivă, scrie GSP.
În anii recenți, în care au existat insolvențe mai ales în fotbal, jucătorii deveneau chirografari, categoria de creditori cea mai slabă, și banii pe care nu apucaseră să-i primească erau topiți imediat „din pix”. Ca salariați ei vor avea drepturi mai multe, cluburilor le va fi cu mult mai greu să facă „magia” cu care până acum îi lăsau fără bani.
Fără insolvenți în Liga 1
Inițiatorul legii, deputatul Cristian Brian, de la USR, a colaborat cu AFAN, sindicatul fotbaliștilor, la efectuarea acestei modificări. Și mai există un proiect pentru o schimbare: echipele care apelează la insolvență să fie retrogradate imediat din primul eșalon.
Nicio societate intrată în reorganizare nu ar mai avea dreptul să fie membră a unei ligi profesioniste, iar în România e considerată profesionistă doar Liga 1, aflată sub umbrela LPF.
Dinamo n-ar promova, Hermannstadt ar retrograda
După noua lege, Dinamo nu ar avea dreptul să promoveze din liga a doua fiindcă societatea este în insolvență. Iar Hermannstadt ar fi imediat retrogradată din „A”, pentru că sibienii sunt în reorganizare și ei.
Există informații conform cărora și CFR Cluj ar putea să apeleze la insolvență ca să-și diminueze datoriile uriașe, de peste 30 de milioane de euro. Ca și dinamoviștii, vișiniii au mai fost și ei în insolvență, în ultima parte a „erei Paszkany”. Ioan Varga a preluat acțiunile de la Paszkany în 2017, a plătit datorii de șapte milioane de euro și a reînsănătoșit clubul.