Drumarii sunt optimiști că vor putea deschide Transfăgărășanul la mijlocul lunii iunie, asta deși, în prima zi de vară, nămeții măsoară chiar și peste patru metri pe unele porțiuni.
Chiar dacă temperaturile sunt în continuare scăzute la munte, drumarii nu se opresc din treabă. „Frig afară, zăpada e foarte tare, dar mai avem trei kilometri și suntem sus. Alaltăieri a nins, a fost lapoviță, foarte urâtă vremea”, spune Mihai Budai, deservent utilaje la Districtul Bâlea.
„Cu toate că lucrăm în condiții vitrege, cu temperaturi scăzute, între nămeți de peste 3-4 metri, rămânem optimiști că vom putea deschide drumul până la mijlocul acestei luni”, spun reprezentații DRDP Brașov.