Dacă protestul din Educație va continua, nu vor putea fi evitate consecințe precum reprogramarea examenelor sau prelungirea anului școlar, a declarat joi ministrul Educației, Ligia Deca.
Ministrul Educației a spus că, dacă în ciuda tuturor angajamentelor luate de către Guvern, „se continuă protestul nu vom mai putea să evităm consecințe de tipul reprogramare examene sau prelungire an școlar și cred că nu ne dorim niciunul dintre noi astfel de consecințe”, anunță Mediafax.
Ligia Deca este însă convinsă că pot fi găsite soluții pentru evitarea acestor situații.
„Sunt covinsă că se va putea găsi înțelepciunea și formula pentru ca toți copii să poată da examenele la timp și pentru a putea să-și urmeze mai departe parcursul educațional”, a precizat ministrul Educației.
„Vom ști care este răspunsul cadrelor didactice, după care vom analiza necesitatea, în funcție și de resursa umană existentă în sistem, de a reîncadra din punct de vedere al calendarului procesele educaționale”, a adăugat ministrul.