Greva dascălilor continuă - Sindicate: ”Avem nevoie de majorări, nu prime sau vouchere”
foto Arhivă

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” transmit că, în urma consultării organizațiilor sindicale afiliate, au decis să nu semneze niciun acord, „fie el și unul girat de președintele României. Greva continuă”.

Greva dascălilor continuă - Sindicate: ”Avem nevoie de majorări, nu prime sau vouchere”

„Mesajul colegilor a fost clar: am mai semnat acorduri care nu au fost respectate. Avem nevoie de majorări, nu de prime/vouchere. Acordul trebuie să-l facă doar clasa politică și, în urma acestui acord, să se adopte un act normativ pentru majorarea imediată a salariilor”, potrivit unui comunicat de presă semnat de Simion Hăncescu și Marius Nistor, anunță Mediafax.

Conform sursei citate, solicitările profesorilor au rămas aceleași – majorare salarială de 25% până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unitare și emiterea unei ordonanțe de urgență, prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică