directoarea de la liceul de artă vine cu lămuriri legate de conflictul din cancelarie - " nu a fost o agresiune fizică, pur și simplu niște îmbrânceli!"
sursa foto: Facebook

Un scandal de proporții a avut loc la Liceul de Artă din Sibiu. Pe scurt, directoarea liceului ar fi cerut datele de conectare în aplicația „Note în catalog” profesorului de sport, care este de altfel și dirigintele clasei, pentru a le putea încheia situația elevilor de clasa a 12-a. După un schimb dur de replici între cei doi, o a treia parte și anume soțul directoarei ar fi intervenit în scandalul produs, după care a urmat o serie de îmbrânceli pe holuri și în afara școlii.

Profesorul a depus plângere atât la poliție, cât și în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, iar directoarea liceului a ținut să își exprime punctul de vedere în acest sens. Redăm mai jos răspunsul integral al acesteia:

Citește și: Scene șocante la Liceul de Arte din Sibiu – Profesorul de Educație Fizică, bătut în cancelarie de soțul directoarei

„La ora 8 dimineața când am ajuns in prima zi de înscriere la examenul de Bacalaureat, i-am comunicat domnului profesor Mărginean că trebuie sa facem înscrierile la clasa a 12-a, deoarece dânsul a fost plecat înainte de grevă cu mine în China pentru un proiect, iar cealaltă clasă a făcut înscrierile, așa că i-am zis că e normal să facem înscrierile la toate clasele. În momentul acela doamna secretară a spus că nu face lucrul acesta pentru că este în grevă. I-am respectat decizia, dar am procedat exact cum s-a cerut prin comunicatele Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. Dacă există resursă umană, în cazul nostru, informaticianul și cealaltă persoană care lucra la secretariat, să chemăm copiii pentru semnarea fișelor de înscrierile. Niciodată nu am avut treabă cu personalul care era în grevă. În ceea ce privește acea parolă, noi nu avem cataloage, noi avem aplicația <<Note în catalog>> . Parola am cerut-o pentru că sunt copii care nu au situația încheiată și exact cum convenisem cu o săptămână înainte cu dl. Mărginean ca atunci când încep cursurile, când se va termina greva, să încercăm să fie lucrurile făcute, să-i ajutăm pe copii să poată să intre în Bacalaureat pentru ca lucrurile să fie în regulă” a menționat Avrigean Daniela, directoarea Liceului de Artă.

Schimb de replici în cancelarie

„La momentul acela a zis că nu îmi dă parola pentru că zice <<m-am gândit toata seara>> și îi zic: nicio problemă, eu nu am cum să intru să văd ce faceți voi că nu am cum ca director. Doar profesorul și dirigintele pot să încheie media, dar i-am atras atenția că aplicația are o bifă care spune că mediile pentru a putea fi încheiate trebuie să fie egale cu numărul de ore la materia respectivă plus trei. Și cei de la Note în Catalog ne-au trimis hârtie să ne întrebe dacă lăsăm aplicația așa blocată sau să se încheie cu câte note are copilul. Și i-am zis că nu știu ce să facem în situația asta, hai să vedem ce s-ar întâmpla de aici încolo, dar poate că ar fi bine să debifăm și să se încheie cu câte note are copilul, mai ales că se vechiculau acele lucruri în cadrul Ministerului. La un moment dat au început discuțiile în contradictoriu și domnul profesor m-a agresat verbal și de familie și de toate lucrurile, mai ales că v-am zis, suntem prieteni de vreo 20 de ani. Prieten, l-am crezut prieten. M-a agresat inclusiv de părinții mei, nu mai contează. Schimburile dure de replici au existat la momentul respectiv. Domnul are tendința de a urla mai rău. Același lucru s-a întâmplat și în cazul fostei directoare, același lucru s-a întâmplat și în momentul în care s-au făcut presiuni în consiliul de administrație în calitate de lider de sindicat, în cazul unor procese care au fost. Deci dânsul are un temperament să nu zic coleric, își iese mai repede din fire. A fost un schimb dur de replici. În momentul respectiv, când pur și simplu am simțit că nu mai reușesc să îi fac față, oricum am o tonalitate mult mai tare, adică vorbesc mai tare, nu neapărat că țip, m-am retras în birou, moment în care lumea s-a speriat și a chemat salvarea. Domnul profesor a intrat și el după cei de la salvare să vadă după ce este vorba.

Soțul directoarei, a treia parte a conflictului

„Tot ceea ce vă spun se poate proba cu documente medicale, mai precis cu hârtiile din salvare, cu ce s-a întâmplat la serviciul de urgență, cu ce s-a întmplat la neurologie, cu faptul că sunt în investigații să vadă dacă s-a făcut sau nu AVC fiind o semipareză pe dreapta. Am și foarte multe probleme de sănătate. În momentul în care mi s-a făcut rău, el l-a sunat pe soțul meu și i-a spus <<Haide băi că m-am certat cu nevastă-ta, vino la școală că a luat-o cu salvarea>> Nici nu am știut ce s-a întâmplat. Nimeni nu mi-a spus absolut nimic până în momentul în care am ajuns în urgență și aveam nevoie de un aparținător care să dea cu semnătura. Din ce mi-au povestit cei care au fost acolo, de pe camerele de luat vederi, soțul meu a dat să intre în cancelarie, i-a spus să iasă din cancelarie să discute. Repet, erau prieteni. Nu s-a pus problema, sau cel puțin noi l-am crezut prieten, la care domnul profesor l-a provocat, i-a pus mâna pe față și l-a zgâriat și i-a zis <<Ce vrei bă?>> Atunci soțul meu a ripostat, mulțumesc lui Dumnezeu că nu a dat, doar l-a prins de tricou. Acum, domnul profesor a fost mai rapid, s-a dus direct la medicina legală să își scoată certificat medico-legal, acum asta este, la poliție să depună plângeri. Încă o dată, vă spun că dânsul se sperie să nu acționez eu cumva. I-am spus și domnului de la poliție  că pentru mine imaginea instituției este mult mai importantă. Nu o să acționez pe nimeni în judecată, sunt destul se necăjită din punctul meu de vedere al sănătății. Și copilul meu este în Bacalaureat și copilul meu plânge, la fel cum ceilalți copii plâng văzând situația generată de domnul diriginte. Copiii l-au văzut cum reacționează și în ultima vreme nu au mai avut o relație foarte bună de comunicare cu clasa. Nu știu ce s-a întâmplat acolo, nu pot să vă spun. Vizavi de faptul că nu pot lucra colegii cu mine, eu am ieșit de pe grupul cu profesorii. Mulți îmi trimit mesajele care sunt postate acolo și cum reacționează lumea la adresa domnului profesor, pentru noroiul pe care l-a aruncat asupra instituției.” a mai menționat Avrigean Daniela.

Filmul îmbrâncelilor prin ochii directoarei

„Colegii mi-au povestit. Nu a fost o agresiune fizică, pur și simplu au fost niște îmbrânceli din câte știu eu și pe holul școlii sau în afara școlii. Nu am văzut lucrul ăsta, dar ce om normal sună? Dacă eu nu mi-a sunat soțul, am rugat o colegă să vină să mă însoțească în ambulanță. De ce suni un om după ce ani de zile l-ai tocat, de ce suni un om să îi spui <<vino că m-am certat cu nevastă-ta, că îi e rău și a venit să o ia salvarea>>. Cum ar fi putut să reacționeze? Nu zic că a reacționat bine. Mulțumesc lui Dumnezeu că nu l-a lovit. Au fost niște îmbrânceli, tras de tricou și cred că i-a pus mâna pe față din câte îmi aduc aminte, din discuțiile colegilor. Eu nu am văzut. Ca să înțelegeți, domnul profesor a ajuns la medicină legală înaintea salvării și tot înaintea salvării a ajuns și la inspectorat să depună plângere și la poliție, se plimba și prin școală foarte lovit, adică nu avea nimic. Se plimbă și cu bicicleta în continuare.

În cancelarie au fost schimburile noastre de replici verbale. Și cele de pe hol probează că n-au dat în el. Doar s-au îmbrâncit și soțul meu e zgâriat pe față, că i-a pus mâna pe față și în momentul acela a dat să-i pună mâna în gât din ce mi se explică, de tricou l-a luat și avea la gât niște ochelari de soare. Dacă mi-ai fost prieten atâția ani, bun, tu ce faci, îl provoci și pe soțul meu și în loc să ai un Dumnezeu acolo sus să mă lași să îmi văd de sănătate.  Bineînțeles și în fața școlii sunt colegii martori. I-a strigat <<Băi pretenaș, o să îți arăt eu că dai cu subsemnatul>>, cam așa s-a întâmplat. Eu doresc să se stingă conflictul din toate punctele de vedere. Sunt în stare să îmi depun demisia ieri dacă trebuie, doar ca să nu știrbesc imaginea școlii și să îl las pe dl. profesor că atât de mult și-a dorit să devină director și nu i-a ieșit niciucum. Sunt niște frustrări mai vechi pe care dânsul le acumulează” a menționat directoarea școlii.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică