FOTO Slujbă de sfințire la biserica Daia în a șaptea duminică după Paști binecuvântată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu

Credincioşii din satul Daia au trăit clipe de bucurie duhovnicească duminică 28 mai în a șaptea Duminică după Paști, numită și Duminica Sfinților Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, când Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a binecuvântat lucrările efectuate în ultimii ani la biserica cu hramurile „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sf. Ierarh Andrei Șaguna” din localitate, construcție începută și finalizată de părintele paroh Alin Danciu cu multă trudă alături de credincioşii din Daia în ultimii unsprezece ani.

În soborul slujitor, s-au aflat, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă,  protopopul de Agnita, preotul drd. Andrei Iancu, preotul paroh Alin Danciu, diaconi și alți slujitori ai sfintelor altare. Răspunsurile liturgice oferite de Cvintetul vocal Anatoly.

La Sfânta Liturghie au participat autorități centrale reprezentate de către domnul deputat Bogdan Trif și autorități locale: primarul comunei Roșia domnul Ioan David, primarul din Sadu domnul Valentin Dumitru Ioan Ivan și primarul din Râul Sadului domnul Daniel Dumitru Minea.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a vorbit credincioşilor din Daia despre bucuria sărbătorii de Sfințire a bisericii dar și despre legătura pe care această Duminică o face în această perioadă de așteptare dintre Înălțare și Rusalii.

„Intervalul acesta, între Înălțare și Pogorârea Duhului Sfânt de 10 zile este o perioadă de așteptare și de mare bucurie pentru noi. Mântuitorul Iisus Hristos S-a Înălțat de pe pământ la Ceruri, S-a Înălțat ca să șadă de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, pe locul sau pe scaunul care l-a avut din veci și de care nu s-a despărțit niciodată. Așteptăm acum împlinirea făgăduinței lăsate ucenicilor și anume de Pogorârea Duhului Sfânt care va întemeia Biserica lui Hristos ca instituție dumnezeiască și omenească. Această prăznuire se dublează pentru comunitatea de aici, pentru această biserică a lui Hristos, care a participat astăzi la sfințirea locașului, prin târnosirea altarului. Părintele v-a expus câteva din momentele deosebite ale acestei lucrări dar în momentul bucuriei lăsăm la o parte greutățile și ne gândim în viitor. Această biserică și-a deschis absidele, vedeți forma de cruce ca să ne primească pe noi, pe toți. Duminica, aceasta a șaptea după Paști este cea care face legătura între aceste 2 mari sărbători între Înălțarea Domnului și Pogorârea Duhului Sfânt. Evanghelia de astăzi cuprinde un text special, o rugăciune pe care a rostit-o Mântuitorul Iisus Hristos după ce Și-a încheiat misiunea Sa. Este un text de la Sfântul Evanghelist Ioan Teologul, care are multă semnificație teologică în fiecare cuvânt. Mai înainte de toate, Mântuitorul se adresează Tatălui Ceresc, «Preamărește pe Fiul Tău», se referă la cinstea pe care a avut-o mai înainte de facerea lumii. Apoi se roagă Tatălui să-i ocrotească pe cei pe care îi lasă în lume, pe ucenicii Săi și pe urmașii ucenicilor, pe noi pe toți. Apoi Îi mulțumește în același timp ca unui Părinte. Mântuitorul Îi spune mulțumindu-I că i-a păzit pe toți pe ucenicii pe care i-a ales El și apoi pe toți cei care au ascultat de cuvântul Lui.” a subliniat ierarhul.

FOTO Slujbă de sfințire la biserica Daia în a șaptea duminică după Paști binecuvântată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu

Părintele paroh Alin Danciu a evocat istoria construcției acestei noi biserici după ce biserica veche parohială după 60 de ani de slujire a fost retrocedată, iar lăcașul de cult rămas este în stare avansată de degradare. Așa se face ca în anul 2010 să înceapă construcția noii biserici de către părintele Alin Danciu. Biserica veche ce se află în curtea cele noi urmează a fi dezmembrată, iar materialele refolosite pentru construcția unei noi biserici.

„În acest ceas de bucurie, se cuvine să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru tot Harul Său cel Preasfânt, pe care l-a revărsat în anii aceștia asupra noastră. Să-i mulțumim Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, care ne-a vegheat cu rugăciunile Sale înaintea Preasfintei Treimi. Să facem o incursiune în timp. […] Această comunitate a trăit multe clipe de zbucium și de încercare și de dezbinare până la urmă, atunci când o parte din credincioșii săi s-au rupt de fosta biserică parohială în care s-a slujit mai bine de 60 de ani. Majoritatea credincioșilor ortodocși au rămas într-un locaș de cult mic, deteriorat, care nu răspundea sub nicio formă nevoilor acestei comunități. Atunci, în sufletele credincioșilor, oropsiți oarecum de această deposedare nedreaptă, în sufletele lor s-a născut dorința de a avea un nou locaș de cult. Era vremea anilor 2008 – 2009. După multe dispute juridice, în vremea părintelui vrednic de pomenire Traian Rorat s-a luat decizia de a se construi o nouă biserică parohială. Au început demersurile, însă din nefericire părintele s-a îmbolnăvit foarte grav și nu a putut să ducă mai departe această lucrare sub nicio formă și a rămas la stadiul de deziderat, de dorință, cum se spune. După această nefericită întâmplare care s-a abătut asupra părintelui, dânsul a ieșit în pensie de boală și după aceea cu voia lui Dumnezeu și cu încrederea pe care și-a pus-o Înaltpreasfințitul Părintele nostru Mitropolit în mine, am fost numit în această parohie cu misiunea de a duce acest deziderat al credincioșilor mai departe. Am început propriu-zis demersurile după ce s-a rezolvat situația juridică a terenurilor pe care este amplasată actualmente biserica, pentru că era într-o stare profundă de neclaritate. […] Noi am întreprins toate demersurile pentru a avea proiectul de construire al bisericii. […] Cu greu întâmpinând destule greutăți, dar am trecut peste toate cu ajutorul lui Dumnezeu.” a reiterat preotul paroh Alin Danciu.

FOTO Slujbă de sfințire la biserica Daia în a șaptea duminică după Paști binecuvântată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu

La finalul Sfintei Liturghii Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a acordat preotului paroh Alin Danciu și protopopului de Agnita pr. drd. Andrei Iancu, rangul bisericesc de iconom stavrofor, pr. paroh Alin Danciu primind Ordinul bisericesc pentru ctitori „Ioan Mețianu” pentru clerici.

Primarul comunei Roșia Ioan David a primit „Crucea Șaguniană” pentru mireni – cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Ardealului și a ținut să mulțumească lui Dumnezeu pentru împlinirea dorinței credincioșilor din Daia de a avea un lăcaș de cult nou și încăpător.

„În primul rând, aș dori să încep prin a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru această zi importantă pentru noi și comunitatea noastră. Această minunată biserică care va dăinui câteva secole de acum încolo pentru noi și urmașii noștri. Cu siguranță ne aducem aminte cu toții câtă supărare, câtă tristețe a existat în comunitatea noastră atunci când câțiva cetățeni au reușit să revendice vechea biserică, iar noi toți ceilalți am rămas fără lăcașul de cult. […] Din orice lucru negativ, care ni se întâmplă în viață trebuie să vedem partea pozitivă care poate să reiasă din acel lucru și noi asta am făcut. În continuare am dori să aducem un omagiu părintelui Rotar care a început cu ideea și cu primele acte: prima documentație la fază de proiect pentru această biserică. Atunci când sănătatea nu i-a mai permis ca să continue ca și preot paroh la noi în comunitate, Dumnezeu ni l-a trimis pe părintele Danciu Alin, care a preluat acest proiect și l-a adus la stadiul în care îl vedem cu toții astăzi cu sprijinul și susținerea noastră a tuturor, fiecare, după posibilitățile lui. Aș dori să-i mulțumesc părintelui Danciu Alin în numele cetățenilor și a comunității pentru ceea ce a reușit să construiască pentru noi într-un timp atât de scurt. Părinte, Dumnezeu să vă binecuvânteze să vă dea putere de muncă, să puteți finaliza acest proiect la care știu că ați pus mult suflet.” a evidențiat primarul comunei Roșia, Ioan David.

De asemenea pentru ajutorul acordat, prof. dr. Jan De Maere, cetățean de origine belgiană stabilit în satul Daia a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu Streza „Crucea Șaguniană” pentru laici, doamna Silvia Maurer a primit Ordinul Anastasia Șaguna, iar ceilalți ctitori și binefăcători ai lăcașului de cult au primit acte de cinstire.

Ultima oră