Președintele secției de baschet de la CSU Sibiu, Laurențiu Buduleci a vorbit despre partea financiară și despre deciziile inspirate luate în timpul sezonului.
Șeful secției de baschet a subliniat într-o conferință de presă susținută la Sala Transilvania faptul că bugetul echipei pentru sezonul trecut a fost echilibrat, iar clubul nu a cheltuit mai mult decât și-ar fi permis. „Partea de buget nu a fost modificată substanțial, am mai primit pe parcursul sezonului câteva infuzii de capital. Am încercat să ne menținem în zona sigură, să nu cădem în extrema cealaltă, să cheltuim mai mult decât ne permitem. Chiar am reușit să convertim aceste mișcări în favoarea clubului, prin plecarea antrenorului și a câtorva dintre jucători, clubul a reușit să primească niște bani. Nu asta este important. Doar că am fost inspirați la momentul respectiv, cu mutările pe care le-am făcut și ulterior antrenorul și echipa au materializat încrederea noastră” a spus oficialul de la CSU Sibiu.
”Decizia bună a fost să dăm încredere echipei”
Faptul că Tomas Rinkevicius era deja în cadrul clubului a contat enorm, CSU având soluția în mână atunci când lucrurile nu au mers pe făgașul dorit cu fostul tehnician, Miguel Angel Hoyo. Buduleci a subliniat faptul că liderul Mirel Dragoste a insuflat echipei dorința de victorie, iar antrenorul Tomas Rinkevicius a folosit jucătorii la capacitatea maximă. ”Am terminat sezonul cu o victorie, ceea ce este foarte important. Acest lucru arată caracter și că nu există outsideri. Există doar dorință de succes, iar asta a demonstrat-o cu vârf și îndesat căpitanul, pentru că a ținut echipa aproape și antrenorul că a știut să-i folosească la capacitatea lor maximă. Noi am reușit să facem un mediu propice pentru ei, ca să performeze. Decizia cea mai bună a fost să dăm încredere echipei și să avem alături un antrenor care a activat în cadrul clubului. Să nu uităm că Tomas a fost antrenorul coordonator al echipei noastre, a preluat echipa în calitate de cunoscător al componenței echipei și ce putea ea să facă” a încheiat Laurențiu Buduleci.