Senatorul sibian Claudiu Mureșan: Economia Mediașului face pași înapoi. Lipsă de strategie, lipsă de viziune pe termen lung și susținere a mediului de afaceri

Medieșenii și locuitorii celorlalte localități din nordul județului Sibiu pleacă, în fiecare zi, la Sibiu sau Blaj, la muncă. În ultimii 4 ani au fost înființate în Mediaș un număr de 49 de firme, în timp ce în Blajul care dă de lucru oamenilor din nordul județului Sibiu au apărut 110 firme noi. Din aceste considerente, senatorul sibian, Claudiu Mureșan, le recomandă celor care conduc acum Municipiul Mediaș să ia notițe de la autoritățile din Oradea.

„De ce? Păi, din cauză că la Mediaș nu pot să-și câștige pâinea.

Cifrele oficiale ne dau și explicații. Așadar, în ultimii 4 ani au fost înființate în Mediaș un număr de 49 de firme, în timp ce în Blajul care dă de lucru oamenilor din nordul județului Sibiu au apărut 110 firme noi.

De Sibiu ce să mai vorbim, acolo au apărut 1300 de noi companii din 2017 până în 2021.

În ultimii 4 ani, la Mediaș și-au pierdut locul de muncă aproape 6.000. La Blaj doar 84.

Cifra de afaceri a firmelor din Mediaș era în 2017, în total, 9,1 miliarde lei, iar în 2021 cu 1 miliard mai mult, adică 10,31 miliarde lei.

Ca să vă dați seama cum ar arăta Mediaș fără cele două companii naționale, Romgaz și Transgaz (ține-le Doamne în Mediaș, că fără ele ar fi greu), scădeți 65% din cele 10,31 miliarde, cât facturează acestea.

O să ajungeți la concluzia că toate celelalte firme medieșene facturează în jur de 2,7 miliarde lei.

La Blaj, se facturau în 2017, 2,28 miliarde lei, iar în 2021, 3,42 miliarde lei.

În Blaj trăiesc 17.816 cetățeni, iar în Mediaș…. 39.500.

În loc să avem și un parc industrial înființat de administrația locală, am asistat șocați la încercarea acesteia de a pedepsi unicul parc industrial privat din Mediaș.

Slavă Domnului, nu a reușit.

Le recomand celor care conduc acum orașul să ia notițe de la Oradea, un exemplu foarte bun care ne arată cum în Bihor, se pun bazele a încă 4 parcuri industriale, în localități care nu se compară cu Mediaș, și mă refer la Aleșd, Marghita, Beiuș sau…Ștei.

Și dacă nu vă place Oradea, ia uitați-vă la inițiativa Parc Industrial Blaj prin care se puneau împreună Blaj, Crăciunel, Săcel și Valea Lungă. Poate vă vin idei, că tot ați început și ați și parcat deja proiectul Mediaș Metropolitan.

Mediașul trebuie să se dezvolte economic, iar pentru asta e nevoie de o strategie serioasă de păstrare și atragere de investitori, nu de răzbunări personale care să scoată din oraș și puținele firme care au mai rămas.

Mediaș trebuie să fie motorul economic din nordul județului, nu cel care dezbină comunitatea nordului și așa vitregită de suport de atâta timp.”, transmite senatorul sibian, Claudiu Mureșan, prin intermediul paginii sale de Facebook.

Senatorul sibian Claudiu Mureșan: Economia Mediașului face pași înapoi. Lipsă de strategie, lipsă de viziune pe termen lung și susținere a mediului de afaceri

Ultima oră

Comentariul meu

Publică