foto prima creșă construită oficial la șelimbăr - investiția depășește 15 milioane de lei

O creșă în care urmează să se formeze trei grupe de copii între 0 și 3 ani urmează să fie construită în Șelimbăr, în cartierul Tineretului.

Un proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici a trecut de votul consilierilor locali, astăzi, terenul fiind deja trecut în proprietatea Companiei Naționale de Investiții (CNI), pentru a fi demarate procedurile de licitație și construcție.

”Suntem prinși pe lista sinteză a CNI, iar sursa finanțare este bugetul Companiei Naționale de Investiții. După acest pas, urmează doar ca CNI să realizeze licitația pentru construcția clădirii”, a declarat primarul Marius Grecu.

Capacitatea creșei va fi de 44 de locuri, în 3 grupe corespunzatoare categoriilor de vârsta:

  • Nucleu grupa mică (vârsta 0-1 ani) – 9 copii;
  • Nucleu grupa mijlocie (vârsta 1-2 ani) – 15 copii;
  • Nucleu grupa mare (vârsta 2-3 ani) – 20 de copii.

”Nu ne vom opri aici în construcția de obiective pentru educație. Suntem în curs de identificare a unui teren pe strada pictor Brana, deoarece acolo intenționăm să construim o școală”, a mai spus Marius Grecu.

Investiția CNI în creșa din Șelimbăr este estimată la 15,73 de milioane de lei cu TVA inclus, iar construcția se va ridica pe un teren de 2.127 mp. În total, creșa va avea 1.546 mp, cu subsol, parter și un etaj. De asemenea, aici vor fi spații verzi, alei pietruite și spații de joacă pentru copii.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică