Expoziție inedită duminică la Muzeul Astra - Vor fi expuse Dacii din perioada din anii 70-80
Între 5-10 autoturisme Dacia 1300 și 1310, din perioada anilor ’70-’80, vor fi prezentate, împreună cu propriile povești, adunate de către actualii proprietari ai mașinilor.Expoziția va avea loc duminică, 28 mai 2023, de la ora 10 și va fi deschisă până la ora 18.
Obiecte, printre care și costume de epocă, inclusiv din colecțiile Muzeului ASTRA, vor întregi mica expoziție, care va fi comunicată publicului de către muzeograful Adrian Alexe. Cu siguranță celor care au condus și văzut Daciile făcându-și treaba, evenimentul le va trezi amintiri plăcute.
”Vă mai amintiți de copilăria anilor ’70-’90, în care adulții, în zilele și orele libere, reparându-și Daciile, socializau între ei și adunau copiii curioși în jurul lor, care între două reprize de fotbal printre blocuri se uitau cu admirație la motoare care erau meșterite de către tați și vecini? Dar credem că și celor mult mai tineri le vom stârni curiozitatea.
În fotografia alb-negru, din arhiva muzeului nostru, realizată în anul 1985, în parcarea Muzeului Tehnicii Populare, vedem Dacii 1300, 1310, un autobuz Roman 111 și un autocar Mercedes O302 sau Iran National. Ne vedem după 38 de ani, în același loc!” transmit organizatorii.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică