Un cititor Ora de Sibiu a surprins într-un video gunoaie plutind pe râul Cibin. Mai exact, în timpul lucrărilor de curățenie a șantierului din zona râului Cibin, desfășurate de Con-A, una dintre prinderile containerului s-a desfăcut și a dus la golirea accidentală a deșeurilor.
În jurul orelor 13:00 pe râul Cibin s-au putut observa gunoaie, în apropierea străzii Malului. În videoclipul, surprins de o trecătoare, se poate vedea o macara cu un container de deșeuri deasupra râului. În același videoclip, pe marginea Cibinului se pot observa mai mulți muncitori care privesc deșeurile aruncate în apă.
Incidentul s-a întâmplat în timpul lucrărilor de curățare a unui șantier la care lucrează firma Con-A. Reprezentanții firmei sibiene susțin că s-au luat toate măsurile de curățare a râului imediat. Implicit s-au întins plase pentru colectarea deșeurilor.
„Compania noastră este în curs de finalizare a unei lucrări ce se află pe malul Cibinului. În timpul lucrărilor de curățenie a șantierului una dintre prinderile containerului s-a desfăcut, cauzând golirea accidentală a aproximativ jumătate din cantitatea deșeurilor. Acest lucru a fost remediat în mare măsură, copacul și malurile râului fiind imediat curățate de angajații companiei noastre. Regretăm acest incident și asigurăm comunitatea sibiană că lucrăm cu mare atenție în șantierele noastre.
Protecţia mediului, sănătatea şi securitatea ocupaţională fac parte din valorile la care ţinem, fiind integrate în strategia dezvoltării pe termen lung a organizaţiei noastre şi constituie unele dintre aspectele cărora CON-A le oferă mare atenție. Prin Sistemul Intern de Management de Mediu realizăm organizarea activității, delegăm responsabilităţile şi acționăm conform cu cerinţele standardului SR EN ISO 14001:2015. Suntem în permanență atenți la respectarea normelor legale privind protecția mediului și asigurarea conformității cu acestea, reducerea impactului semnificativ și instruirea personalului în domeniul managementului de mediu și motivarea angajaților în scopul eficientizării sistemului de management de mediu”, transmit reprezentanții firmei sibiene.
„Poliția Locală Sibiu a primit 2 sesizări telefonice cu privire la acest incident implicând o macara de pe un șantier la o investiție privată de pe str. Malului. Polițiștii au anunțat Administrația Apelor Române, instituția care administrează cursul de apă. De asemenea, o patrulă a Poliției Locale s-a deplasat în teren, a legitimat conducătorul macaralei și responsabilul de șantier și a verificat cursul de apă și malurile din zonă. La respectivul moment, nici pe maluri nici pe cursul de apă nu mai existau deșeuri, firma de construcții curățând zona, inclusiv prin întinderea de plase în aval pentru captarea deșeurilor”, a transmis Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu.
Citește și: Stradă sufocată de gunoaie în Cartierul Arhitecților – Primarul Huja: „Trimit Poliția Locală să verifice”