nou protest al profesorilor în fața prefecturii sibiu - se întâmplă vineri dimineață

Profesorii vor picheta din nou prefectura vineri, 26 mai la ora 10:00 după ce negocierile reprezentanților sindicatelor cu cei ai Guverului nu au ajuns deocamdată la un acord. Este a cincea zi în care 95% din profesorii din Sibiu se află în grevă generală, iar situația rămâne deocamdată incertă.

„În data de 26 mai 2023, între orele 10:00-12:00, PICHET în fața Instituției Prefectului Județului Sibiu, participă aproximativ 1.000 de angajați din învățământul sibian. Noi, greviștii de la Sibiu, avem un singur mesaj pentru guvernanți. Suntem părinți!!! Contăm? Având în vedere declarația <<cei care contează sunt copiii și părinții>>”, transmiteau în urmă cu două zile reprezentanții SIP Sibiu.

Nu este însă singura acțiune de acest fel din ultima perioadă. Tot în fața prefecturii din Sibiu, în condiții meteo nefavorabile, reprezentanții școlilor au avut o acțiune similară în care își anunțau public doleanțele reprezentanților Guvernului în teritoriu. Acțiunea din data de 10 mai nu a avut însă efect, ceea ce a dus la efectuarea unui protest chiar la București, o grevă de avertisment în școli, iar mai apoi la declanșarea grevei generale.

Ultima oră

Comentariul meu