foto csu sibiu a sărbătorit la terasă medaliile de bronz în campionat

Echipa BC CSU Sibiu a sărbătorit miercuri, la o terasă din oraș, medaliile de bronz din ediția 2022-2023 a Ligii Naționale de Baschet. CSU a câștigat finala mică a campionatului cu Rapid București, scor 3-2, după ce a echipa pregătită de Tomas Rinkevicius a învins în jocul decisiv, în deplasare. Prin acest rezultat excelent, echipa sibiană și-a asigurat sezonul viitor un loc de cupă europeană și cel mai probabil va evolua în FIBA Europe Cup.

Jucătorii, staff-ul tehnic, conducerea clubului și membrii din Consiliul de Administrație al clubului BC CSU au celebrat împreună bronzul și trofeul acordat de Federație pentru locul 3 în Liga Națională, un rezultat la care puțini sperau în iarnă, după un start ezitant de campionat.

Următoarele zile vor aduce și clarificări în privința lotului și staff-ului tehnic pentru sezonul viitor. Cel mai probabil, conducerea CSU Sibiu va organiza la începutul săptămânii viitoare o conferință de presă, în care va prezenta proiectul pentru viitorul sezon.

 

 

 

Ultima oră

Comentariul meu