Cîmpean l-a condus pe președintele Germaniei la aeroport - „Noi, sibienii, suntem ospitalieri. Am așteptat să decoleze”

Președintele Germaniei, Frank-Welter Steinmeier, a venit într-o vizită de stat în municipiul Sibiu. Aceasta a aterizat joi dimineață în orașul de pe Cibin, fiind așteptat la Aeroportul Internațional de oamenii politici ai județului. Printre aceștia s-a numărat și președinta Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, care l-a condus și la plecare. 

Președintele Germaniei a avut un program bine stabilit în vizita lui la Sibiu, acolo unde a fost însoțit de președintele Klaus Iohannis, venit special de la București. Cei doi au petrecut câteva clipe în Primăria Sibiu, după care au purtat discuții cu reprezentanții comunității germane, au vizitat Biserica Evanghelică, apoi au fost invitați de Astrid Fodor la un dejun oficial la Hotelul Împăratul Romanilor. Vizita s-a încheiat în comuna Cristian, la Biserica Evanghelică Fortificată.

CITEȘTE ȘI: Vizita președintelui Germaniei, în imagini 

Președintele Germaniei, Frank-Welter Steinmeier, a fost condus apoi la aeroport de politicienii locali, printre care s-a aflat și președinta Consiliului Județean (CJ) Sibiu care, din pricina programului încărcat, a întârziat câteva minute la ședința ordinară. 

„Îmi cer scuze că am întârziat dar noi, sibienii, suntem ospitalieri și a trebuit să așteptăm să decoleze aeronava președintelui Germaniei, ca să ne putem lua rămas bun. Mulțumesc că ați acceptat să avem această ședință la ora 16:30, ca să putem să ne parcurgem și programul pe care îl aveam legat de oaspeții din Germania și de președintele României”, a spus Daniela Cîmpean. 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică