Când știm că avem nevoie de terapie de cuplu? Psihoterapeutul sibian Lucia Forda explică

Perfecțiunea în cuplu nu există. Imaginile pe care le vedem pe Internet nu sunt toate reale și nu mereu reflectă realitatea dintre doi parteneri. Și nici nu trebuie ca totul să fie întotdeauna perfect. Fiecare relație are suișuri și, uneori, coborâșuri. Într-un moment ești extrem de fericit alături de cel pe care îl iubești, iar în următorul simți frustrare, dezamăgire, distanțare. Terapia de cuplu ne ajută să descoperim sursa problemei, să ne împrietenim cu emoțiile noastre și să dăm voce relației. Lucia Forda, psihoterapeut de cuplu și familie, ne spune cum putem trăi fericiți până la adânci bătrâneți, cum putem readuce pe drumul cel bun o relație ce pare să nu mai meargă, dar și cum ne putem scrie povestea de iubire în mod conștient.

„Scopul meu în terapia de cuplu este să ghidez cuplurile către potențialul nemăsurat, infinit și nelimitat pe care îl conțin și împreună să recupereze bucuria și plenitudinea”, spune Lucia Forda, psihoterapeut de cuplu și familie.

Cum știm că avem nevoie de terapie de cuplu?

Trăim copilăria câțiva ani, adolescența și mai puțin decât atât, iar cea mai mare perioadă din viața noastră este viața de adult. În această etapă – cea a vieții de adult – construim relația de cuplu. Ne spunem că știm ce ne dorim și sperăm ca prin iubire să ne satisfacem nevoile vitale, siguranța, apartenența, susținerea, grija și admirația. Însă siguranța, în ultima vreme, este dată de câteva criterii clare de selecție precum situația materială și ereditatea. Alt criteriu după care mai funcționează cuplul este „fă ce vrei tu” ori „cum crezi tu că e mai bine”.

Iar toate acestea aduc cu sine frica de a nu greși și devalorizarea.

În căutarea perfecțiunii suntem tot mai nefericiți, „perfecțiune“ care, din perspectiva mea, există doar în poze. Însă fiecare relație are suișuri și uneori coborâșuri. Sunt momente în care ești extrem de fericit și încântat alături de partener și momente în care simți frustrare, dezamăgire ori simți că partenerul s-a distanțat.

Poate că ai observat că ritmul vieții voastre de zi cu zi s-a schimbat în ultima vreme și ca discuțiile voastre se transformă în certuri care strică multe dimensiuni ale vieții de cuplu. Iar cearta nu este singurul indicator că ceva nu funcționează. Poate că observi că tu și partenerul tău vorbiți limbi diferite, că „tu spui una, el înțelege alta”.

Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…

…să fie o poveste sau realitate?

Din păcate, statisticile din ultima perioadă sunt îngrijorătoare. Cu toții știm poveștile copilărie, când de mici le ascultam, iar în imaginea noastră creionam idealul unei relații, visând la povestea de iubire cu finalitate pozitivă care mângâie sufletul. Despre etapele prin care au trecut cei doi protagoniști ai poveștilor și despre cum au reușit să gestioneze împreună provocările, nu ne-a spus nimeni.

În ziua nunții ați sperat la o viață fericită și binecuvântată, iar visul poate deveni oricând o realitate, în ciuda faptul că relația dă semne de boală. Căutarea obsesivă a perfecțiunii ne face nefericiți și este necesar să ne amintim că două trecuturi diferite dansează împreună pentru prima dată. Acum avem șansa să ne uitam la omul din fața noastră fără filtrele basmelor. În spatele dorinței de a fi cu „persoana perfectă” poate sta ascuns un trecut dureros în care nevoile noastre de bază au fost neglijate.

Și revenind la întrebare, răspunsul este DA. Putem trăi fericiți până la adânci bătrâneți, dacă în cadrul relației ne activăm curiozitatea în detrimentul judecatei.

Dinamica unei relații este un subiect complex și aici sunt multe de explorat. Tot mai adesea, discuțiile dintre parteneri îl împing unul pe celălalt în corzi, ajungând să audă numai criticile și disprețul. Aceste episoade sperie partenerii încât ei ajung, la nivel declarativ, să rostească cuvântul „divorț”, dar în sinea lor să nu își dorească asta, prinși fiind în caruselul emoțiilor și din cauza distorsiunilor din comunicare. Indiferent de motivul certurilor, frecvența și tiparul lor, acest mod este o traiectorie riscantă.

Când vă certați și aceleași probleme ies la suprafața relației, când ai senzația că vă învârtiți în cerc, atunci este cazul și momentul să apelați la un terapeut de cuplu să vă ajute să descoperiți sursa problemei.

Nu partenerul este problema, ci problema este o problemă.

Terapia de cuplu ne ajută să ne împrietenim cu emoțiile noastre, să avem curajul să ne exprimăm liber, să dăm voce relației, să nu mai fugim de și din relații și să rescriem povestea de iubire devenind conștienți de spațiul dintre și de contribuția în el.

Invitație la introspecție

Astăzi te invit pe tine, cel ce citești acest articol, la introspecție și la activarea observatorului, punându-ți următoarele întrebări:

  • Ce anume face ca o relație să funcționeze?
  • Cum ar fi să fii politicos indiferent de acțiunile partenerului?
  • Cum să vă validați unul pe altul, dar și relația dintre voi chiar și atunci când lucrurile merg rău între voi?

Odată ce două persoane învață să conviețuiască într-un parteneriat conștient, calitatea relației și a vieții crește. Relațiile sunt cele care oferă sens, bucurie și încredere. Calitatea relațiilor noastre determină calitatea vieților noastre.

Psihoterapeutul Lucia Forda poate fi contactat la numărul de telefon 0741250899, pe Instagram și pe Facebook.

Ultima oră