Doi bărbați au fost prinși la pescuit ilegal în zona localității Câineni, iar în urma verificărilor politiștii au confiscat o barcă pneumatică și 1.000 de metri de plasă.
”În noaptea de 22/ 23 mai a.c., în jurul orei 02.40, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Brezoi au depistat în flagrant 2 bărbaţi de 34, respectiv 38 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea care pescuiau ilegal, pe raza localităţii Câineni. Au fost ridicate în vederea confiscării un autoturism, o barcă pneumatică şi 1000 de metri plase, în valoare de aproximativ 60.000 lei.” relatează Agerpres.
Totodată a fost confiscată o cantitate de aproximativ 200 kg de peşte, diferite specii care a fost predată reprezentanţilor D.S.V.S.A. Vâlcea.
În cauză, au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pescuit prin orice metode, în perioada de prohibiţie, deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament.