Lacurile sărate de la Ocna Sibiului s-au deschis oficial marți, 23 mai. Reprezentanții au anunțat printr-o postare pe facebook deschiderea sezonului la „bălăcit”, la Ocna Sibiului.
Sibienii se pot răcori începând de astăzi în lacurile de la Ocna Sibiului. „Apa este superbă, netulburată încă”, se arată în postare. Sibienii sunt așteptați să se relaxeze la „Litoralul Ardealului”. Șezlongurile au fost amplasate, lucrările la mal finalizate, iar temperatura apei este perfectă.
Tarifele sunt mai mari anul acesta, biletul costând 40 de lei pentru un adult, între orele 07:00 și 18:00, iar 20 de lei între orele 18:00 și 22:00. Copiii sub 10 ani vor intra gratuit, iar cei peste 10 ani vor plăti în primul interval orar 20 de lei, iar seara de la 18:00 și 22:00 vor intra gratis.
Tariful pentru parcare va fi de 10 lei între orele 7:00 și 20:00. Iar începând cu data de 4 septembrie prețurile vor scădea, ajungând la 30 de lei pentru adulți și 15 lei pentru copii.