Echipa de fotbal feminin FC Hermannstadt (Sursă foto – Noi suntem Hermannstadt) a încheiat duminică sezonul în Liga 2 cu un succes categoric, 6-2 la Cisnădie, cu CFR Cluj.
La ultimul meci în Seria 2 din Liga a II-a, FC Hermannstadt a făcut spectacol, câștigând cu 6-2 disputa cu CFR Cluj. Pentru echipa sibiană au marcat Denisa Chirilă (3) și Raluca Dinescu (3). Echipa sibiană a terminat seria pe locul 4, cu 12 victorii și 6 înfrângeri. Din serie a promovat Gloria Bistrița Năsăud, care a avut punctaj maxim.
”A fost un sezon foarte disputat, în care nu au existat echipe bune sau echipe slabe. Fiecare echipă și-a disputat meciul de la egal la egal, fiecare meci a fost foarte competitiv. Am pierdut puncte importante pe greșeli proprii. dar consider că am învățat atât din aceste înfrângeri, cât și din victorii. Cu siguranță, sezonul viitor va fi cu totul altfel, unul în care ne dorim să atacăm promovarea” a spus tehnicianul echipei, Octavian Budică.
Din lotul care a încheiat acest sezon nu va pleca nimeni și se încearcă perfectarea unor transferuri, astfel ca, în sezonul viitor să se atace promovarea în Liga 1.
Echipa de fotbal feminin a Academiei de Fotbal și Tenis Măgura evoluează în competițiile organizate de Federația Română sub egida clubului AFC Hermannstadt.
FC Hermannstadt: Nicoleta Adam – Oana Diana, Ioana Popa, Cristina Paștea, Andreea Necșoiu – Roxana Bocăniciu, Maria Băilă, Raluca Dinescu, Maria Constantinescu – Denisa Chirilă, Alexandra Drașovean. Au mai intrat pe parcurs: Lavinia Boica, Reghina Drăgoi, Alexandra Blotor, Sonia Mereș și Georgiana Nistor.