Informațiile despre costurile zborurilor efectuate de președintele Klaus Iohannis în ultima perioadă au fost secretizate de Administrația Prezidențială fără explicații.
Recorder a demonstrat că la începutul mandatului de președinte al lui Klaus Iohannis, Administrația Prezidențială comunica fără probleme astfel de informații, relatează portalul de știri ziare.com
Zborurile președintelui Klaus Iohannis în Asia și America Latină din acest an au fost efectuate cu o aeronavă de lux, dotată cu salon și dormitor, dar Administrația Prezidențială a refuzat să facă publice costurile transportului susținând că informațiile sunt clasificate. Recorder a demonstrat că aceleași informații erau făcute publice în trecut fără nicio problemă.
„În ianuarie 2015, în prima lună la Cotroceni a actualului președinte, ceream Administrației Prezidențiale să facă o clarificare: cum va proceda cu zborurile în vizitele externe, dat fiind că România nu mai avea o aeronavă oficială, iar contractul multianual cu TAROM fusese reziliat, în 2013, de administrația Băsescu.
Dornic să arate intrarea într-o nouă eră a transparenței, stafful de comunicare al Președinției nu se limita atunci să răspundă doar tehnic la această întrebare, ci plusa cu un exemplu concret: primul decont de deplasare externă din mandatul președintelui Iohannis”, arată Recorder.
Aceleași informații solicitate Administrației Prezidențiale în 2023, în baza legii privind liberul acces la date de interes public, nu au mai fost comunicate cu explicația că sunt informații clasificate. „Contractele pentru prestarea serviciilor de executare a zborurilor speciale sunt documente clasificate, în integralitate, motiv pentru care nicio informație din cuprinsul sau asociată acestora nu poate fi comunicată”, a răspuns Administrația Prezidențială.
Pentru că a refuzat să îi comunice informațiile solicitate, Recorder a anunțat că a dat în judecată Administrația Prezidențială, cerând instanței să oblige instituția să comunice datele solicitate în baza Legii 544/2001, privind liberul acces la date de interes public.