Sibian prins la furat într-un magazin din Brașov - Hoțul a mai fost condamnat pentru fapte penale

Un bărbat de 37 de ani, din Sibiu a fost reținut după ce a fost prins la furat într-un magazin de electronice din Brașov. Sibianul a mai fost condamnat în trecut pentru fapte penale.

Sibian prins la furat într-un magazin din Brașov - Hoțul a mai fost condamnat pentru fapte penale

Secţia 2 Poliţie Braşov a reuşit prinderea unei persoane bănuite de comiterea unui furt din magazin (un laptop de 4.300 de lei), reclamat în cursul lunii martie de cei de la Altex, unitatea din Bartolomeu. Autor s-a dovedit a fi un bărbat, în vârstă de 37 ani, din municipiul Sibiu, care fusese condamnat anterior şi pentru alte fapte de natură penală, transmite bzb.ro

Potrivit raportului de caz, „acesta ar fi încercat mai întâi să sustragă bunuri dintr-o vitrină de prezentare, dar pentru că nu a reuşit, ar fi îndepărtat sistemul de alarmă al laptopului şi ar fi părăsit magazinul cu bunul sustras, luându-şi măsuri de precauţie pentru a nu fi observat de către angajaţii magazinului”. Suspectul a fost reţinut vineri, 19 mai, iar procurorii au cerut arest preventiv pentru 30 de zile, măsură aprobată de instanţă.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică