Protest în Italia - Activiștii de mediu au turnat cărbune lichid în Fontana di Trevi din Roma

Șapte activiști pentru climă au organizat duminică un protest împotriva schimbărilor climatice în Roma. Aceștia au escaladat Fântâna Trevi (Fontana di Trevi) și au vărsat cărbune lichid în apă, cu scopul de a o vopsi în negru.

Protestatarii din gruparea „Ultima Generazione” (Ultima Generaţie) au fluturat bannere cu mesajul „Nu vom plăti pentru combustibilii fosili”, şi au strigat „ţara noastră este pe moarte”.

Poliţişti în uniformă au intrat în apă pentru a-i scoate pe activişti, în timp ce turişti filmau incidentul, iar câţiva dintre privitori le-au adresat insulte protestatarilor, potrivit imaginilor video.

Gruparea „Ultima Generazione” a publicat un comunicat în care cerea stoparea subvenţiilor publice pentru combustibilii fosili şi a afirmat că protestele au legătură cu inundaţiile devastatoare din regiunea Emilia-Romagna din nordul Italiei. Grupul a afirmat că una din patru case din Italia este expusă riscului de inundaţii.

Primarul Romei, Roberto Gualtieri, a condamnat protestul, ultimul dintr-o serie de acţiuni care au vizat opere de artă din Italia.

„Destul cu aceste atacuri absurde asupra moştenirii noastre artistice”, a scris el pe Twitter.

Potrivit tradiţiei, vizitatorii aruncă monede în faimoasa Fântână Trevi, care datează din secolul al XVIII-lea, pentru a se asigura că se vor întoarce într-o zi la Roma.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică