Profesorii vor fi în grevă luni la Sibiu - Negocierile de la Guvern au eșuat

Liderii sindicatelor din educație au anunțat, după negocierile de duminică după-amiază, că greva generală va începe luni, când 150.000 de profesori vor fi în grevă.

Liderii sindicatelor din educație au afirmat că Executivul a venit „cu aceeași ofertă ca în ultimele zile”, potrivit Mediafax.

Peste 150.000 de profesori şi 50.000 – 60.000 de angajați nedidactici şi personal auxiliar încep luni greva generală, însă sindicaliștii se declară „deschiși negocierilor”.

Liderii de sindicat au spus că la negocieri au fost menționate bonusuri pentru profesorii debutanți și cei din zonele defavorizate, fără a se stabili un calendar clar.

Sindicatele spun că durata grevei va depinde de răspunsul pe care îl va da Guvernul şi până când cei care au aderat la declanşarea ei vor renunţa.

Ei îi sfătuiesc pe părinți să își țină luni copiii acasă, chiar dacă școlile nu se vor închide.

Guvernul a anunțat, după negocieri, că Ministerul Muncii trebuie să vină cu proiectul pentru noua lege a salarizării până pe 15 iulie, iar aprobarea ar urma să aibă loc abia după 1 septembrie.

Dialogul cu reprezentanții sindicatelor va continua.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică