accident grav pe valea oltului la bujoreni - mai multe persoane, încarcerate
sursa foto: ISU Vâlcea

O coliziune violentă a avut loc duminică după-amiaza între un camion TIR și un autoturism pe drumul național DN7 / E81, în apropiere de municipiul Râmnicu Vâlcea, la o distanță de aproximativ zece kilometri, în direcția Călimănești.

accident grav pe valea oltului la bujoreni - mai multe persoane, încarcerate

Zona în care s-a petrecut accidentul reprezintă unul dintre punctele nevralgice ale Văii Oltului, în care deseori se raportează evenimente rutiere.

Accident rutier în localitatea Bujoreni, sat Gura Văii. În urma coliziunii unui autoturism cu un autotren au rezultat mai multe victime, neîncarcerate. La fața locului, intervine un echipaj ASAS – o autospecială de stingere cu apă și spumă, cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD de la Garda de Intervenție Râmnicu Vâlcea și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ)”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea.

Aceeași sursă a mai menționat și că DN7 / E81 este blocat pe sensul către Râmnicu Vâlcea: „Trei victime evaluate, conștiente, cooperante, două transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Râmnicu Vâlcea: un minor de către SAJ și un adult de către SMURD. Cea de-a treia este evaluată de SAJ”.

accident grav pe valea oltului la bujoreni - mai multe persoane, încarcerate
sursa foto: ISU Vâlcea

Ambele mașini implicate în accident erau conduse de către șoferi tineri, potrivit informațiilor furnizate de către reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea: „La data de 21 mai , polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, soldat cu rănirea a trei persoane. Din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că un tânăr de 24 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autotren, condus de un bărbat de 30 de ani”.

Potrivit aceleiași ruse, în urma testării cu aparatul etilotest a reieșit că nici unul dintre cei doi conducători nu se urcase băut la volan.

„Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier”, a mai precizat reprezentanta Poliției Județene Vâlcea.

Traficul pe Drumul Național 7 a fost reluat pe ambele sensuri după mai puțin de o oră de la mediatizarea evenimentului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică