marele regret al lui viorel teacă după demisia din poliție, o amendă dată în pandemie - „să mă contacteze și o plătesc eu”
Sursă foto: Facebook/ Viorel Teaca

Sibianul Viorel Teacă a șocat pe toată lumea cu decizia de a părăsi poliția. Acesta nu a dezvăluit foarte multe despre motivele sale, însă a transmis care este cel mai mare regret al său.

Viorel Teacă a părăsit poliția după 27 de ani de activitate, fără a oferii motive clare în ceea ce privește decizia sa. Acesta ne-a transmis însă că are un regret din perioada în care a fost polițist, și anume o amendă dată în timpul pandemiei. „Regret, am spus și public, regret că în perioada cu pandemia i-am dat unui băiat amendă că ieșise pe stradă și regret foarte mult. Nu eram așa de evoluat ca acum și îmi pare foarte rău că i-am dat amendă. Eu nu mai știu cine este, dar știu că am dat o amendă în perioada pandemiei și dacă el vede anunțul meu pe care l-am lansat și pe Facebook, să mă contacteze cu procesul verbal și îi plătesc eu amenda, banii pe care i-a dat” a spus acesta.

Citește și: EXCLUSIV – Viorel Teacă dezvăluie de ce a demisionat din poliție – „M-am trezit spiritual. Nu aș mai putea să sancționez oamenii!”

Regretul din spatele acestei decizi stă în faptul că sibianul Viorel Teacă consideră că a încălcat dreptul unui om, chiar dacă legea de la acea perioadă a susținut amenda dată de acesta. „Mereu mi-a părut rău de băiatul căruia i-am dat amendă. Până la urmă ieșise, era dreptul lui să circule, iar eu i-am îngrădit un drept care până la urmă așa cum am gândit eu și atunci, dar și acum, așa a fost, că societatea și justiția până la urmă din câte știu eu mi-au dat dreptate” a spus pentru Ora de Sibiu, Viorel Teacă.

 

Ultima oră

Comentariul meu