Sibianca Ioana Ginghină a vorbit despre perioadele dificile din viață - ”Aveam probleme financiare în sensul că nu aveam ce să mănânc”
Sursa: Facebook

Sibianca Ioana Ginghină este actriță a Teatrului Ion Creangă de peste 20 de ani, ea devenind “de-a casei”, încă din studenție când făcea acolo figurație la diverse spectacole. 

Originară din Sibiu, actrița a spus, pentru Impact.ro, că nu o ducea tocmai bine din punct de vedere financiar când a venit la București, la facultate, motiv pentru care pe lângă colaborările la teatru, a avut și alte joburi punctuale. Mai mult, locuia și cu o colegă, căreia îi închiriase o cameră din apartamentul pe care i-l cumpăraseră părinții.

Ioana Ginghină nu s-a plâns niciodată de faptul că, la începutul carierei, a întâmpinat dificultăți financiare, ea bucurându-se că are ocazia să intre în lumea teatrului. Mai mult, dădea dovadă de organizare eficientă a veniturilor, întrucât ținea pasul cu distracția, chiar dacă făcea ajustări la capitolul mâncare, relatează impact.ro.

“Am avut foarte mare noroc, de asta zic că norocul contează foarte mult în meseria asta și cred că în orice meserie. Am venit de la Sibiu într-adevăr, am intrat la facultate și pentru că dansam și cântam, am intrat cred că din anul întâi sau din anul al doilea în figurație, dar nici nu făceam fițe. Deci figurație la Teatrul Ion Creangă unde sunt până în ziua de azi. Am început să joc în așa multe spectacole, dar roluri mici, încât cumva au fost obligați să mă angajeze, pentru că costam mai mult cu bucata  decât dacă m-ar fi angajat. Cumva era: hai s-o angajăm că dăm mai mulți bani așa! Bine, s-a organizat concurs. Dar ăsta a fost marele atu. Și asta îi învăț pe mulți dintre tinerii din ziua de azi că nu am făcut fițe că nu am rol principal, că duc tava, că vai de mine! Era chestie când faci figurație, de multe ori nu se știe când e nevoie de tine și atunci stai toată repetiția, nu vii de la 2 la 4 dacă de la 10 la 4 e repetiție, stai toată repetiția și s-ar putea să nu faci nimic în ziua aceea, că se repetă bucăți cu actorii. Dar eu doar pentru că respiram teatru și făceam ce-mi place, nu comentam. Și uite am stat cuminte, mi-am văzut de banca mea și m-am angajat relativ repede. Am 20 de ani pe cartea de muncă  plus vreo 2-3 ani înainte”, a povestit, pentru Impact.ro, Ioana Ginghină despre cum a reușit să se angajaze într-un teatru din Capitală.

Renunța la mâncare pentru distracție

Ioana Ginghină s-a adaptat rapid la viața din Capitală. Muncea, dar se și distra pe cinste. Actrița a recunoscut că, în studenție, nu erau lucrurile roz din punct de vedere financiar, dar găsea soluții pentru a nu rămâne restantă la capitolul distracție.

“Da, aveam probleme financiare în sensul că nu aveam ce să mănânc și mâncam pâine cu margarină și de multe ori era pâinea mucegăită. Dar ideea e că eu fiind la teatru puteam să merg la teatru gratis, mergeam de exemplu în discotecă și nu beam în discotecă, mă duceam în Regie și ne punea ștampilă din aia pe mână, ieșeam, beam la ultima bodegă acolo, că era mai ieftin și ne întorceam în din astea mai scumpe: în Dumars, în Max, din astea, dar numai dansam acolo. Cumva nu pot să zic că am simțit sărăcia, dar au fost perioade când efectiv nu aveam ce mânca. Preferam, dacă aveam niște bani, să-i dau pe o cola la bodega de lângă Dumars decât să îmi iau mâncare. Dă-o în colo de mâncare, lasă că mâncăm noi după aceea”, ne-a spus Ioana Ginghină.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică