A fost mare desfășurare de forțe în parcarea supermarketului Penny din Calea Gușteriței din Sibiu, după ce a fost sesizată prezența unui colet suspect aflat sub un autoturism. Echipe ale SRI, din cadrul IPJ și IJJ Sibiu s-au deplasat în zonă. După ce cutia a fost inspectată, s-a stabilit că era goală.
O cutie suspectă a fost găsită, joi după-amiază, sub o mașină aflată în parcarea supermarketului Penny de pe Calea Gușteriței. „La fața locului au fost dislocate de urgență echipaje din sistemul de ordine și siguranță publică și poliție rutieră, în vederea asigurării perimetrului zonei, evaluării riscurilor și luării tuturor măsurilor pentru protejarea populației”, au anunțat reprezentanții IPJ Sibiu
Oamenii legii au blocat accesul persoanelor în perimetrul respectiv, timp în care geniștii au inspectat cutia. Din fericire, aceasta era goală. „În urma verificărilor efectuate de echipa pirotehnică a SRI, s-a constatat că este vorba despre o cutie goală, care nu prezintă niciun pericol. Intervenția s-a încheiat fără a se înregistra alte incidente”, a transmis Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.