Fetele de la FC Hermannstadt, victorie cu 5-2 la Salonta - Sibiencele sunt pe locul 4 în Liga a II-a

Echipa feminină de fotbal a FC Hermannstadt a câștigat miercuri seară, în deplasare, scor 5-2 (4-2) cu United Bihor, ultima clasată din serie. Partida s-a disputat la Salonta și a contat ca restanță din etapa a 15-a a Seriei 2 din Liga a II-a.

Golurile echipei sibiene au fost marcate de  Raluca Dinescu din penalty în minutul 22, Roxana Mărgărit în minutul 32, Alexandra Drașovean în minutul 33 și Maria Constantinescu (2) în minutele 40 și 89. În urma acestei victorii facile, FC Hermannstadt are 11 victorii și 6 înfrângeri și totalizează 33 de puncte. Seria a fost câștigată de Gloria Bistrița Năsăud, care a punctaj maxim și a promovat în primul eșalon.

Echipa sibiană este pe locul 4 în Seria 2 a Ligii a II-a. În ultimul joc oficial al sezonului, echipa de fete a FC Hermannstadt joacă duminică, 21 mai, de la ora 11.00,  cu CFR Cluj. Partida se va juca pe Stadionul Măgura din Cisnădie.

AFC Hermannstadt: Nicoleta Adam – Cristina Paștea, Ioana Popa, Diana Oana, Maria Constantinescu – Raluca Dinescu, Georgiana Nistor, Roxana Bocăniciu – Alexandra Drașovean, Roxana Mărgărit, Denisa Chirilă. Au mai jucat: Roxana Frățilă, Alexandra Blotor, Maria Oniga.

Fetele de la FC Hermannstadt, victorie cu 5-2 la Salonta - Sibiencele sunt pe locul 4 în Liga a II-a

 

 

Ultima oră