Tomas Rinkevicius, după ce Sibiul e egalat la general Rapidul - ”Atitudinea trebuie să rămână aceeași”

BC CSU Sibiu a reușit să egaleze scorul general din finala mică a Ligii Naționale de baschet masculin, 1-1 cu Rapid București. Echipa sibiană a câștigat luni al doilea joc, cu 87 – 83 după ce au fost condusă în sfertul doi de Rapid la o diferență de 16 puncte.

Antrenorul echipei CSU Sibiu, Tomas Rinkevicius este foarte mulțumit de evoluția echipei în partea secundă a jocului de luni, din Capitală.  „Am început din nou mai greoi, îi înțeleg pe jucători, nu sunt roboți. Nu e ușor să jucăm la nici 48 de ore de la precedentul meci, mai ales împotriva unei formații atletice cum e Rapid. Sunt fericit pentru rezultat, jucătorii veniți de pe bancă ne-au adus energia de care aveam nevoie. Apoi am putut să-i folosesc pe titulari și jocul a devenit cu totul diferit. Sunt bucuros pentru ce am văzut în repriza a doua, începând cu nivelul contactelor și până la jocul rapid pe care l-am practicat. Sper că o să putem continua în această manieră. Avem trei zile până la următorul meci și cel mai important e să ne recuperăm fizic. Atitudinea trebuie să rămână aceeași” a spus antrenorul lituanian într-un interviu pentru pagina oficială a clubului.

Seria dintre Rapid și CSU Sibiu se mută în Sala Transilvania pentru meciurile 3 și 4, pe 18 și 20 mai. Dacă Sibiul își adjudecă ambele partide, atunci câștigă medaliile de bronz.

Blumbergs: ”Nu mi-am pierdut deloc încrederea”

Robert Blumbergs își dorește ca echipa să înceapă jocurile mai bine și să nu mai fie nevoită să alerge după egalare. „În momentul în care o să reușim să începem meciurile mai bine, vom avea șanse și mai mari să câștigăm. De obicei începem greoi și acest lucru nu ne pune într-o poziție ideală, așa că trebuie să alergăm după adversari. Cred că dacă putem schimba acest aspect, vom fi foarte greu de învins în continuare. Nu mi-am pierdut deloc încrederea, lucrăm împreună de multe luni. Ne-am pregătit bine și am analizat exact ceea ce joacă Rapid. Trebuie doar să avem încredere în noi și în planul de joc și totul va fi bine” a spus letonul.

Tomas Rinkevicius, după ce Sibiul e egalat la general Rapidul - ”Atitudinea trebuie să rămână aceeași”

Ultima oră