primăria, despre apariția ursului pe calea cisnădiei - „a fost patrulată întreaga zonă. echipele rămân în teren”

Un sibian a anunțat, marți dimineața, că a observat un urs plimbându-se pe Calea Cisnădiei din Sibiu. Echipa de intervenție a fost sesizată, astfel că la scurt timp au început căutările în teren. Animalul nu a fost găsit însă. Primăria transmite că „echipele vor rămâne în teren” pentru ca ursul să nu intre în zona urbană.  

primăria, despre apariția ursului pe calea cisnădiei - „a fost patrulată întreaga zonă. echipele rămân în teren”

În această dimineață, la ora 03:55, reprezentanții Serviciului pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Sibiu au fost anunțați de către Inspectoratul de Jandarmi Sibiu că a fost semnalată de un cetățean prezența unui urs în zona Calea Cisnădiei.

primăria, despre apariția ursului pe calea cisnădiei - „a fost patrulată întreaga zonă. echipele rămân în teren”

Citește și: Autoritățile din Sibiu sunt în alertă – Urs văzut pe Calea Cisnădiei

„Reprezentanții acestui Serviciu, împreună cu un echipaj al Poliției Locale și unul al Jandarmeriei, precum și cu un medic veterinar și un reprezentant al Gestionarului Fondului Cinegetic s-au deplasat în teren în teren în zona Cireșica – str. Rahovei – zona Dedeman. A fost patrulată întreaga zonă, căutându-se exemplarul de urs. Acesta nu a fost identificat însă”, transmite Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.

Echipele vor rămâne în teren în zona menționată, iar ulterior reprezentanții Gestionarului Fondului Cinegetic vor executa acțiuni de patrulare și supraveghere a zonei pentru a evita pătrunderea ursului în zona urbană, adăugă reprezentanții Primăriei.

Apariția acestui urs vine la câteva zile după ce un alt exemplar a hoinărit câteva zile prin Sibiu. DETALII AICI.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică