Fly Lili a operat un zbor din Sibiu până în Congo - Motivul cursei este necunoscut

Compania aeriană sibiană Fly Lili a operat, luni, un zbor charter pe ruta Sibiu – Goma (Congo). Motivul cursei este însă necunoscut, notează BoardingPass. 

Fly Lili a operat un zbor din Sibiu până în Congo - Motivul cursei este necunoscut

Fly Lili (România) a operat luni, 15 mai 2023, cu Airbusul A320 înmatriculat YR-LIA un zbor charter pe ruta Sibiu – Goma (Republica Democrată Congo). Zborul a durat, în total, 8 ore și 30 de minute. Avionul a avut o oprire în Jeddah (Arabia Saudită).

„Durata zborului dintre Sibiu al doilea cel mai mare oraș din Arabia Saudită a fost de patru ore și 12 minute, iar zborul dintre Jeddah și Goma a avut o durată de patru ore și 22 de minute. Astfel, Fly Lili este a doua companie aeriană din România care a operat în ultimele șapte luni zboruri charter din țara noastră spre aeroportul din Goma, RD Congo”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook BoardingPass.

Aeronava Fly Lili a decolat din Congo după o oră și jumătate petrecută la sol. 

Compania aeriană românească HelloJets a operat la rândul său trei zboruri din București spre Goma și unul din Târgu Mureș, tot spre Goma. Cele patru zboruri au fost operate cu oprire pentru realimentare pe aeroporturi din Egipt.

Motivul acestor zboruri este necunoscut.

Sursa: BoardingPass

Ultima oră

Comentariul meu

Publică