Evaluarea Națională - Peste 4.000 de elevi de clasa a patra din Sibiu vor susține marți primul examen

În perioada 16 – 18.05.2023, 4.095 elevi din 185 de unități de învățământ din județul Sibiu vor susține examenul de Evaluare Națională pentru clasa a IV-a 2023.

Probele din cadrul examenului de Evaluare Națională pentru elevii din clasa a IV-a încep la ora stabilită de fiecare unitate de învățământ, moment în care, în fiecare sală, se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat. Timpul destinat unei lucrări scrise pentru fiecare din probele simulării Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a IV-a este de 60 minute, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui candidat.

În conformitate cu OMENCȘ nr. 3 051 din 12.01.2016 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a Evaluărilor Naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, testele elaborate pentru Evaluarea Națională pentru elevii claselor a IV-a sunt structurate astfel:

  1. a) primul test vizează evaluarea competenţelor de înţelegere a textului scris în limba română;
  2. b) al doilea test vizează evaluarea competenţelor de matematică;
  3. c) al treilea test vizează evaluarea competenţelor de înţelegere a textului scris în limba maternă (unde este cazul). 

Elevilor aparţinând minorităţilor naţionale, care au urmat cursurile în limba maternă, li se asigură testele de matematică atât în limba în care au studiat, cât şi în limba română.

Sălile în care se susţine Evaluarea Națională pentru elevii claselor a IV-a sunt, de regulă, sălile în care elevii clasei îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi în timpul administrării evaluării și prin respectarea distanțării între elevi conform normelor 

Testele de la Evaluarea Națională pentru elevii claselor a IV-a se evaluează în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate. Rezultatele individuale obţinute nu se afişează, nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Aceste rezultate sunt valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin:

  1. a) elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde aceasta se impune;
  2. b) informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.

Rezultatele individuale la Evaluarea Națională pentru elevii claselor a IV-a, cuprinse în fişele de evaluare, sunt supuse unui proces de analiză de către cadrul didactic şi de către colectivul de catedră din fiecare unitate şcolară. În urma acestei analize, cadrul didactic decide, acolo unde este cazul, elaborarea planului individualizat de învăţare al elevului, instrument fundamental de remediere/dezvoltare/orientare care cuprinde informaţii diagnostice şi prognostice în vederea orientării şi optimizării învăţării. Decizia privind elaborarea planului individualizat de învăţare al elevului se ia coroborând rezultatele la Evaluarea Națională pentru elevii claselor a IV-a cu datele şi observaţiile înregistrate de-a lungul parcursului educaţional al elevului.

Calendar Examen Evaluare Națională 2022 (pentru clasa a IV-a)

16 mai 2023 – Limba română– probă scrisă

17 mai 2023 – Matematică – probă scrisă

18 mai 2023 – Limba maternă – probă scrisă

Ultima oră