Polițiștii sibieni au pus în executare un mandat european de arestare, emis de autoritățile din Austria, pe numele unui bărbat din Poplaca acuzat de furt.
„La data de 12 mai a.c., ora 11:00, polițiștii de investigații criminale au fost pus în executare un mandat european de arestare, emis de autoritățile judiciare din Austria, în vederea căutării, localizării, identificării și reținerii a unui bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Poplaca”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Bărbatul, depistat de către polițiștii sibieni în municipiul Sibiu, era căutat de către autoritățile austriece, fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni de furt. Persoana în cauză a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care la data de 12 mai a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, ulterior fiind încarcerat.