Bani pentru elevii și studenții care vor sa își cumpere un calculator nou - Ce condiții trebuie îndeplinite
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Programul „Euro 200” de acordare a unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor în vederea achiziţionării de calculatoare va continua în acest an cu o serie de modificări, scrie Ziarul Financiar.

Conform Hotărârii nr. 395 din 4 mai 2023 privind modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2004 au apărut o serie de modificări ale programului, scrie Mediafax.

De acest ajutor vor putea beneficia elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut pe membru de familie mai mic sau egal cu 500 lei.

Programul „Euro 200” se derulează începând cu anul 2004. Cuantumul bonului valoric reprezintă echivalentul în lei al sumei de 200 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente achiziţiei.

Sunt considerate calculatoare personale şi dispozitivele mobile de tip calculator personal cum ar fi laptopul, notebookul, ultrabookul sau dispozitivele echivalente.

Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă ajutor financiar este următoarea:

a) pentru desktop-procesor cu frecvenţă nominală minimum 3.0 GHz; HDD minimum 500 GB sau SSD minimum 240 GB; RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB; monitor LCD sau LED cu diagonală minimum 18.5“ şi rezoluţie minimum 1.920 x 1.080; tastatură, mouse optic; cameră web;

b) pentru laptop, notebook, ultrabook şi dispozitive echivalente – procesor cu minimum 2 nuclee; RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB; HDD minimum 500 GB sau SSD minimum 240 GB; diagonală minimum 14“; rezoluţie minimum 1.366 x 768; cameră web.(2^1) Calculatoarele definite la alin. (2), a căror achiziţionare se realizează prin ajutor financiar potrivit Legii nr. 269/2004, cu modificările şi completările ulterioare, vor cuprinde în mod obligatoriu un sistem de operare licenţiat.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică