Un sibian a fost reținut de polițiști după ce a fost prin conducând băut și fără permis un moped neînmatriculat prin localitatea Boian.
„La data de 11 mai a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Mediaș au reținut un bărbat în vârstă de 45 de ani, din localitatea Boian, cercetat penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Astfel, în 29 aprilie, în jurul orei 21:30, bărbatul a fost depistat conducând un moped pe raza localității Boian, fără a deține permis de conducere și având o concentrație de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că mopedul este neînregistrat.
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 11 mai, polițiștii medieșeni au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Mediaș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat, respectiv conducere sub influența alcoolului.