Măldărășanu a semnat prelungirea - Rămâne încă doi ani la Sibiu

Antrenorul Marius Măldărășanu (48 ani) a semnat vineri seară prelungirea pentru încă doi ani a contractului cu FC Hermannstadt.

Tehnicianul a semnat noul contract în condiții net superioare față de cel scadent în vară și va avea în sezonul viitor un salariu lunar de circa 9.000 de euro, la care se adaugă prime de joc și bonusuri de obiectiv.

Vestea a fost anunțată de clubul sibian prin intermediul paginii de socializare.  ”Ne încarcă acum un sentiment de mare, mare emoție și suntem bucuroși să vă anunțăm pe toți că Mister Marius Măldărășanu tocmai a semnat prelungirea contractului pentru următoarele două sezoane alături de #FCH!” este comunicatul dat publicității vineri seara de clubul sibian.

”Nu îmi făceam probleme că Măldă nu rămâne aici, a făcut performanță, este stabilitate, antrenează cum consideră și jucătorii pe care și dorește, are toată libertatea” a spune zilele trecute Ștefan Băcilă, directorul Terra Building Sibiu și acționarul principal al FC Hermannstadt.

Măldărășanu se află pe echipei sibiene din iulie 2021, iar în primul sezon a reușit promovarea în Superligă. În acest sezon, echipa lui Măldărășanu a lăsat o impresie foarte bună, în special în prima parte a sezonului, când doar penalizarea a stopat-o din drumul spre play-off.  În prezent, Sibiul se clasează pe 10 în play-out, la o distanță liniștitoare, de 6 puncte, față de locurile de baraj.

Marius  Măldărășanu le-a mai antrenat pe Astra (iulie – septembrie 2018) și Metaloglobus (iunie 2019 – mai 2020).

Ultima oră