Licitația pentru lucrările la noua scenă pe Lac ar putea avea loc în toamnă - „Trebuie să depunem încă o parte de actualizări de prețuri”

Sibienii mai au de așteptat pentru noua scena de la Muzeul Astra. Dacă toate lucrurile merg bine la toamna s-ar putea încheia licitația pentru executarea lucrărilor.

Proiectul pentru o nouă scenă pe lac la Muzeul Astra a fost anunțat în 2021, însă odată cu pandemia și criza economică, acesta nu a mai fost realizat. Acum însă, lucrurile par să se așeze, iar sibienii pot avea speranță că se vor putea bucura în scurt timp de o nouă scenă. La finalul lunii mai, Muzeul Astra va trimite o actualizare de prețuri către Compania Națională de Investiții.

Citește și: Scenă nouă pe lacul din Muzeul în Aer Liber – Investiția se ridică la peste 14 milioane de lei

„La Compania Națională de Investiții trebuie să depunem încă o parte de actualizări de prețuri ca să nu intrăm sub alte probleme cum sunt atâtea alte șantiere în România pentru că nu ajung bani. Deci undeva pe finalul lunii mai, trimitem ultima actualizare de prețuri, pentru că fierul a crescut de vreo trei ori numai în anul acesta, și apoi sperăm să primim hotărârea de Consiliu Județean cu predare de amplasament și așa mai departe” a spus Ciprian Ștefan, directorul Muzeului Astra.

Licitația ar putea fi gata în toamnă

Licitația nu a fost făcută până în acest moment, dar dacă totul merge bine, ar putea fi finalizată în toamnă. „Dacă lucrurile se așează bine și nu se întâmplă ceva, scenariu optimist de data asta ar fi ca în toamnă să fie gata licitația, dacă nu sunt contestații și așa mai departe. Deci care e procedura, trimitem ultimele actualizări de prețuri, proiectul cu scena intră pe un alt circuit la ei. Atunci ei trebuie să emită o decizie prin care Consiliul Județean dă o hotărâre de consiliu că predă amplasamentul, pentru că noi suntem administrator, Consiliul e proprietar. Predă amplasamentul scenei către Compania Națională de Investiții și atunci Compania Națională de Investiții demarează licitația” a mai spus directorul muzeului.

Legat de întârzieri, acesta susține că este un lucru bun că s-au întâmplat, pentru că altfel ar fi ajuns în situația numeroaselor șantiere din țară care riscă să fie sistate pentru că nu mai au fonduri. „Nu a întârziat, e normal ce s-a întâmplat și mă bucur că s-a întâmplat așa. Aceste situații generate de criza Covid și apoi contextul internațional cu creșterea de prețuri, pe noi cei care încă nu am depus toată documentația ne-a ajutat, pentru că altfel riscăm să avem o valoare estimată a scenei cu vreo 50-60% mai mică decât era finanțat și aveam nevoie iar de tot felul de ordonanțe de urgență, cum este ordonanța 64 de acum care reglementează anumite investiții, dar nu pe toate. Dacă urmăriți în țară sunt foarte multe șantiere în pericol de a fi sistate din cauză că nu mai există fonduri suplimentare pe creșterea de materiale și manoperă” a spus Ciprian Ștefan.

Ultima oră