Un sibian care a furat portofele cu carduri bancare, condamnat la patru ani închisoare
FOTO arhivă

Polițiștii sibieni au depistat în Sebeșu de Jos un bărbat găsit vinovat pentru furt calificat. Tânărul a fost trimis după gratii pentru că a furat mai multe portofele cu carduri bancare, pe care mai apoi le-a folosit. 

„La data de 9 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Sibiu pe numele unui tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Sibiu”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Sibianul, depistat pe raza localității Sebeșu de Jos, a fost condamnat la executarea unei pedepse de 4 ani și 2 luni cu închisoare după ce a fost găsit vinovat de săvârșirea a trei infracțiuni de furt calificat și două infracțiuni de operațiuni financiare fără drept. Mai exact, bărbatul a furat portofelele unor persoane, iar apoi a cheltuit banii de pe cardurile bancare.

Persoana în cauză a fost încarcerată în penitenciar, în vederea executării pedepsei.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică