Ministrul Transporturilor a hotărât - Adio taxă de pod la Fetești

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, miercuri, 10 mai, că taxa de la Feteşti va fi suspendată până la finalizarea lucrărilor la podul peste braţul Borcea, precizând că acestea ar putea fi încheiate până la începutul lunii august.

“Împreună cu domnul Pistol, având totuşi o perioadă în care intrăm în zona estivală, având în vedere că există aceste lucrări pe podul de la Feteşti, braţul Borcea şi care vor crea un disconfort în perioada următoare, l-am rugat pe domnul Pistol să ia în calcul următorul lucru. Pe această perioadă până la terminarea lucrărilor să vedem dacă putem şi cred că putem să eliminăm taxa de pod”, a afirmat Grindeanu, relatează portalul de știri ziare.com.

El a precizat că lucrările la podul peste braţul Borcea ar putea fi încheiate la începutul lunii august.

“În momentul în care s-a început decopertarea în această ultimă etapă lucrurile au stat mai prost decât s-a anticipat. Nimeni nu vrea să îşi asume să facă lucrări de mântuială pe acest proiect important, noi am sperat că undeva la sfârşitul lunii iunie puteam să îl dăm în circulaţie, pare că se duce şi în luna iulie. Şi atunci, fiind în vârf de sezon, toate aceste lucrări vor crea un anumit disconfort şi cred că noi putem să ne asumăm în această perioadă până la finalizarea acestor reparaţii să ne asumăm această decizie. Începând de cât mai repede, dar ţine de CNAIR. De aceea am făcut şi public acest lucru ca să faceţi presiune pe domnul de la CNAIR. E o chestiune de zile. Reparaţiile sper să se termine până la început de august”, a mai declarat ministrul Transporturilor.

CNAIR anunţa că în luna februarie au fost reluate lucrările de reabilitare la Podul peste braţul Borcea, situat pe Autostrada A2, iar pe perioada lucrărilor, Calea II de circulaţie, sensul Constanţa-Bucureşti, între km 143+125 şi km 148+315, a fost închisă traficului, circulaţia fiind deviată pe Calea I, unde se va desfăşura în ambele sensuri.

CNAIR preciza că printre lucrările principale care vor fi executate se numără frezarea sistemului rutier şi refacerea acestuia, demontarea/montarea parapetului pietonal, refacerea trotuarului.

Potrivit CNAIR, podul peste braţul Borcea, în lungime de 970 de metri, este un pod combinat de cale ferată şi şosea, de tip constructiv, care traversează fluviul Dunărea şi, împreună cu podul similar de la Cernavodă, în lungime de 1596 de metri, conectează oraşele Feteşti şi Cernavodă din România, între regiunile Dobrogea şi Muntenia.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică