Veste bună - Toate victimele accidentelor de luni din Sibiu au fost externate 

Trei accidente rutiere au avut loc, luni, pe șosele din județul Sibiu. În urma evenimentelor, trei femei au suferit vătămări corporale, astfel că au fost transportate la spital. Din fericire, veștile sunt bune. Potrivit reprezentanților SCJU, toate au fost externate. 

Veste bună - Toate victimele accidentelor de luni din Sibiu au fost externate 

Trei evenimente rutiere pe „bandă rulantă” au avut loc, luni seara, în județul Sibiu. 

Primul dintre accidente s-a petrecut pe Hula Bradului. Din primele investigații efectuate la locul producerii, polițiștii au stabilit că, într-o curbă ușoară la dreapta, semiremorca unui ansamblu tir condus spre Sibiu de către un cetățean străin, în vârstă de 57 de ani, a derapat, a pătruns pe contrasens și a acroșat un autoturism condus spre Brașov de către o sibiancă în vârstă de 30 de ani, autoturism pe care l-a proiectat apoi în șanț. Sibianca a fost transportată la spital, având traumatisme la umăr și la picior. „Pacienta de 30 ani a suferit mai multe contuzii dar starea sa nu a impus internare astfel că a plecat cu recomandări medicale după ce a primit îngrijiri medicale”, spune Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu.

Citește și: Mașină lovită de remorca unui TIR la Hula Bradului – Șoferiță rănită

O oră mai târziu, un alt accident rutier a avut loc, de această dată în municipiul Sibiu, pe Calea Turnișorului. „În timp ce depășea o coloană de autovehicule pe direcția Calea Șurii Mici – Șoseaua Alba Iulia, un brașovean în vârstă de 42 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a intrat în coliziune cu un autoturism al cărui șofer a ieșit din coloană pentru a vira la stânga. Acest autoturism, condus de către un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Șelimbăr, a fost proiectat  într-un alt turism oprit la marginea părții carosabile, exact în momentul în care o femeie încerca să coboare de la volan. Aceasta din urmă, o sibiancă în vârstă de 56 de ani, a suferit vătămări corporale și a fost transportată la spital conștientă”, au transmis polițiștii. Femeia a primit îngrijiri la spital, după care a putut pleca acasă. „Pacienta de 56 de ani a suferit traumatisme și fracturi, a primit îngrijiri si tratament de specialitate iar apoi a părăsit UPU cu recomandări medicale privind tratamentul și conduita medicală”, spune Todăriță.

Veste bună - Toate victimele accidentelor de luni din Sibiu au fost externate 

Citește și: Accident în lanț pe Calea Turnișorului – O femeie a fost lovită de o mașină 

În aceeași seară, s-a produs un accident rutier și pe Calea Gușterișei. Trei autoturisme au fost implicate în evenimentul ce s-a petrecut pe fondul nepăstrării distanței de siguranță de către o tânără în vârstă de 19 ani, din județul Vâlcea. Femeia a fost singura persoană rănită și a fost transportată la spital. Din fericire, starea ei de sănătate este bună. „Pacienta de 19 ani a fost diagnosticată cu contuzii și a plecat, de asemenea, cu recomandări medicale, după efectuarea investigațiilor și tratamentului de urgență”, precizează Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al SCJU Sibiu.

Veste bună - Toate victimele accidentelor de luni din Sibiu au fost externate 

Citește și: Accident cu trei mașini pe Calea Gușteriței 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică