Investiție de 6 milioane de euro pentru România - Japonezii vor să construiască o nouă fabrică
Sursă foto: Observator

Compania japoneză Tamura Corporation va face o investiție de 6 milioane de euro în România. Japonezii vor să construiască o fabrică de producţie în Feteşti-Gară, Ialomiţa. Fabrica va produce încărcătoare de baterii pentru sculele electrice în cadrul Diviziei de Componente Electronice. Începerea producţiei comerciale este programată pentru noiembrie 2024.

”Clădirea urmează a fi achiziţionată. De luna aceasta va începe renovarea”, a declarat Masahiro Asada, preşedinte Tamura Corporation, în cadrul unei întâlniri cu presa la Bucureşti. Acesta a precizat că în România există perspective mai bune pentru a găsi personal, relatează Observator.

”Filiala din România a solicitat ajutor de stat de la Ministerul Finanţelor din România, valoarea investiţiei fiind de aproximativ 6 milioane euro. Numărul de persoane nou-angajate este de aproximativ 300. În acest moment, Tamura aşteaptă evaluarea Cererii de acord pentru finanţare trimisă Ministerului Finanţelor din România. Într-o etapă ulterioară a dezvoltării companiei, vor fi investite încă aproximativ 15 milioane euro”, mai arată compania.

Tamura Corporation, cu sediul central în Tokyo, Japonia, a înfiinţat o nouă companie în România, deţinută integral, pentru a produce încărcătoare de baterii pentru sculele electrice, în cadrul Diviziei de Componente Electronice, ca răspuns la cererea în creştere din Europa.

Compania japoneză mai luase în calcul şi Polonia, Ungaria şi Bulgaria

În cadrul celui de-al 13-lea plan de management pe termen mediu, care a început în aprilie 2022, Tamura îşi propune să îşi dezvolte afacerile la nivel global, în special în Europa şi America. Ca parte a acestei iniţiative, intenţionează să crească capacitatea de producţie a produselor modulare în Europa, precum şi să îşi diversifice amprenta de producţie la nivel global.

Prin deschiderea unui nou sediu în România, Tamura îşi propune să îşi consolideze prezenţa în Europa şi să contribuie la dezvoltarea ţării prin producţia şi furnizarea stabilă de produse în viitor.

Până acum au avut loc mai multe întâlniri cu Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE, cunoscută în trecut ca Invest România). Tamura Electronics Romania Co SRL a fost infiintata in decembrie 2022.

Tamura Corporation produce şi vinde componente electronice, cum ar fi transformatoare şi reactoare, materiale electrochimice, cum ar fi materiale de lipit şi măşti de lipit, echipamente de lipit şi console de mixaj audio pentru staţiile de radiodifuziune.

Tamura Corporation este listată pe piaţa principală a Bursei de Valori din Tokyo şi deţine unităţi de producţie în Japonia, China, Germania şi Cehia, având peste 5.000 de angajaţi.

 

Ultima oră