Șoferi băuți, prinși pe șoselele din Sibiu - Toți s-au ales cu dosar penal
FOTO - ARHIVĂ

Polițiștii rutieri au constatat 12 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 50 de permise de conducere, au retras 28 de certificate de înmatriculare și au aplicat 736 de sancțiuni contravenționale în valoare de 222.000 de lei în weekend. Oamenii legii au depistat în trafic inclusiv șoferi băuți. Toți s-au ales cu dosar penal. 

Șoferi băuți, prinși pe șoselele din Sibiu - Toți s-au ales cu dosar penal

Spre exemplu, în 5 mai, în jurul orei 17:00, în localitatea Șelimbăr, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Dimitrie Cantemir de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Cisnădie. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La aceeași dată, în jurul orei 21:45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au oprit pentru control un autoturism condus pe raza localității Șaroș pe Târnave de către un localnic în vârstă de 49 de ani. „Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat”, spun polițiștii. Ulterior recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

A doua zi, în jurul orei 17:00, pe strada Bisericii din localitatea Moșna, polițiștii Secției de Poliție Rurală Mediaș au testat alcoolscopic un localnic în vârstă de 61 de ani, care conducea un tractor. Întrucât rezultatul testării a fost unul de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În baza celor constatate, la nivelul Secției de Poliție Rurală Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică