De la 1 ianuarie 2024, intră în vigoare Legea prestatorului casnic în România. Care sunt principalele prevederi şi ce problemă socială rezolvă aceasta?
Una dintre activităţile din România care se desfăşoară încă, în mare parte, în zona gri sau chiar “la negru” din punct de vedere al plăţilor către prestatori, al înregistrării legale şi al declarării muncii prestate este cea a serviciilor desfăşurate de către persoane particulare în gospodării, precum cele de menaj casnic, prepararea hranei, grădinărit, îngrijirea copiilor şi a bătrânilor sau alte activităţi casnice, scrie Business Magazin.
De cele mai multe ori, aceste servicii sunt oferite ocazional, iar plăţile dinspre beneficiar către prestator se fac în numerar şi sunt rareori fiscalizate. Fenomenul nu este caracteristic doar României, acesta se întâlneşte în multe alte ţări europene, motiv pentru care instituţiile din Uniunea Europeană sunt preocupate de aducerea lui în legalitate, scrie Mediafax.
Într-un raport publicat anul trecut de Autoritatea Europeană în domeniul Muncii (European Labour Authority – ELA), realizat pe baza datelor colectate din cele 27 de state membre UE, se arată că, din 12,8 milioane de lucrători casnici (Personal and Household Services – PHS), peste jumătate (6,8 milioane) nu erau înregistraţi în evidenţele autorităţilor locale de muncă. Altfel spus, muncesc “la negru”. Şi în România, de cele mai multe ori, aceste activităţi nu se derulează printr-un contract care să asigure protecţie socială pentru prestator şi plata taxelor aferente către bugetul de stat.
Anvergura fenomenului rămâne însă greu de evaluat, în lipsa unor estimări oficiale în sectorul muncii nedeclarate. Indiferent dacă aceste servicii se derulează permanent sau ocazional, beneficiarii şi prestatorii persoane fizice ar trebui să opteze pentru forme legale de muncă şi plată.
În acest context, în România va intra în vigoare, începând de anul viitor, Legea prestatorului casnic (Legea nr. 111/2022) – cadrul legal în baza căruia persoanele fizice pot desfăşura activităţi casnice în schimbul unei remuneraţii acordate sub formă de tichete de activităţi casnice. Între prestator şi beneficiar se stabileşte un raport juridic prin acordul de voinţă al părţilor, fără a avea o formă scrisă, în vederea prestării activităţilor casnice.
Legea stabileşte noţiunea de activitate casnică, modalitatea prin care vor fi plătiţi cei care prestează aceste activităţi, respectiv prin tichete pentru activităţi casnice, mecanismul prin care beneficiarii serviciilor vor achiziţiona tichetele de la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti, de la poştă sau prin intermediul unei platforme electronice. Prestatorii vor transforma tichetele în bani, în cel mult 12 luni de la data primirii acestora, la agenţii, la poştă sau prin ordin de plată/transfer în contul bancar indicat de către prestator prin platforma electronică, iar impozitele şi contribuţiile datorate de către prestatori vor fi reţinute la momentul preschimbării tichetelor în bani. Obligaţiile fiscale se plătesc de către agenţii, în numele prestatorilor casnici.
Prestatorul casnic nu poate fi un membru al familiei beneficiarului. Valoarea unui tichet de activităţi casnice este de 15 lei, nu este transferabil şi nu poate fi utilizat pentru achiziţia altor bunuri şi servicii. Legea defineşte activitatea casnică drept activitatea ocazională, necalificată, desfăşurată de un prestator casnic, în legătură cu gospodăria unei familii sau a unei persoane singure, în calitate de beneficiar.
Activitatea nu este efectuată în scop comercial şi include servicii de curăţenie, igienizare, spălat/călcat rufe, croitorie, preparare a hranei, îngrijire corporală, hrănire ori de supraveghere a beneficiarului casnic dependent.
Avantajele pentru prestatorii casnici, conform legii care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024:
Beneficiarii care vor cumpăra şi folosi, într-un an, cel puţin 600 de tichete de activităţi casnice, vor primi de la stat, încă 75 de tichete, gratuite, ca stimulent şi vor putea fi folosite în anul următor.
În plus, angajatorii pot acorda salariaţilor proprii sub formă de primă sau bonus, în afară de salariul de bază stabilit, tichete de activităţi casnice, suportând valoarea acestora. Pentru aceste beneficii, salariaţii vor suporta doar impozit pe venit, nu şi contribuţii sociale. Angajatorii care au cumpărat şi acordat într-un an cel puţin 600 de tichete pentru acelaşi angajat, pot beneficia gratuit de 50 de tichete în anul următor, pentru fiecare angajat pentru care au cumpărat şi acordat minimul de tichete.
De ce este binevenită noua lege?
Legea prestatorului casnic vine să umple un gol legislativ şi reglementează o zonă în care activităţile se derulează, de cele mai multe ori, nefiscalizat şi necontrolat. Legea îşi propune să aducă la suprafaţă veniturile persoanelor care desfăşoară activităţi gospodăreşti şi taxele ce s-ar datora de către acestea, printr-un mecanism de plată bazat pe tichete gestionate de către autorităţi şi, în acelaşi timp, să ofere protecţie socială acestor persoane.
Ce se întâmplă în alte ţări europene?
Mecanisme de plată prin tichete care ajută lucrătorii casnici să îşi desfăşoare activitatea legal şi fiscalizat, prin care sarcinile lor administrative sunt reduse şi simplificate, există în multe alte state europene.
În Franţa a fost introdusă în legislaţie (din anul 2006) o schemă de vouchere – “Chèque emploi service universel (CESU)” – pentru a facilita accesul la servicii casnice. Această schemă a simplificat procedurile necesare pentru a transforma munca nedeclarată în muncă declarată şi pentru a crea noi locuri de muncă. Voucherele permit beneficiarilor (gospodăriile private) să obţină deduceri fiscale sau finanţare pentru servicii casnice. Mai mult, companiile care achiziţionează astfel de vouchere, pentru a le acorda propriilor angajaţi ca avantaje salariale, pot beneficia de deduceri fiscale de până la 50.000 euro / an.
În Belgia a fost reglementat un sistem pe bază de vouchere încă din 2001. Beneficiarul serviciilor casnice achiziţionează un anumit număr de vouchere de la o companie emitentă şi oferă unui prestator un voucher pentru fiecare oră lucrată. Preţul voucherului este stabilit de autorităţile publice, iar angajatul prezintă tichetele la organizaţia intermediară unde este angajat şi primeşte în schimb un salariu şi alte beneficii. Organizaţia intermediară returnează voucherele către entitatea emitentă şi primeşte în schimb o sumă de bani, subvenţionată din fonduri publice.
În Austria a fost introdusă în legislaţie în 2006 o schemă de vouchere – “Dienstleistungsschecks” – cu scopul de a reduce munca nereglementată şi de a îmbunătăţi protecţia socială a lucrătorilor casnici. Voucherele permit persoanelor care au nevoie de servicii în propriile gospodării (precum servicii de îngrijire a copiilor, a persoanelor în vârstă, grădinărit, curăţenia casnică şi întreţinerea casei) să plătească pentru aceste servicii prin vouchere, în loc de plăţile în numerar. Prin plata acestor servicii prin vouchere, beneficiarii îndeplinesc toate obligaţiile de asigurări sociale în numele prestatorului.
În general, alte state din Uniunea Europeană au optat pentru utilizarea de vouchere, simplificarea conformării pentru prestatorii casnici şi beneficiarii serviciilor, credite fiscale şi alte stimulente. Gospodăriile şi lucrătorii din acest domeniu socio-economic au nevoie de proceduri administrative simple (instrumente declarative şi fiscale simple) care să îi ajute să-şi formalizeze locurile de muncă. Este ceea ce România va încerca începând de anul viitor.
Pe fondul nevoilor de reformare a sistemului fiscal din România, coroborat cu intensificarea acţiunilor ANAF pentru conformarea tuturor celor care obţin venituri în diverse forme, este evident efortul autorităţilor fiscale de a reglementa şi a aduce în lumina legislaţiei şi zonele gri sau negre ale economiei naţionale. Aceste eforturi se aliniază celor ale Uniunii Europene de a aduce o anume siguranţă păturilor sociale defavorizate, prin reglementări facile şi diverse stimulente.
